Olimpia se retrage, Pandurii coboară pe ultimul loc

Singura echipă care era sub Pandurii în clasamentul Ligii a II-a a anunţat că se retrage din campionat. Olimpia Satu Mare a fost penalizată cu 42 de puncte din cauza datoriilor către jucători şi coborâse pe ultimul loc, cu minus 19 puncte. În lipsa unui finanţator, echipa a anunţat că se retrage.

Pandurii devine lanterna roşie a Ligii a II-a, după retragerea echipei din Satu Mare. Pandurii este pe locul 19, cu 18 puncte. Fostul preşedinte Marin Condescu, cel care fixase ca obiectiv al echipei revenirea în Liga I, recunoaşte că asta nu mai este posibil din punct de vedere sportiv. „Noi avem două variante de promovare. Sportiv, şi nu se va întâmpla anul acesta, sau legislativ, pentru că avem un proces în care cerem să ni se restituite cele şase puncte penalizare din 2016. În total am fost sancţionaţi cu 9 puncte, cu ele am fi rămas în Liga I. Cel puţin să câştigăm drepturile de televizare care ni s-ar fi cuvenit”, a spus Marin Condescu la un post de radio. Acesta refuză să ia în calcul retrogradarea în Liga a III-a. De asemenea, este printre puţinii care cred că Pandurii va scăpa de faliment, următorul termen de judecată în acest sens fiind în luna martie.

Portarul Răzvan Stanca spunea la reunirea lotului că obiectivul realist este salvarea de la retrogradare: „Momentan suntem pe penultimul loc, dacă nu vin jucători sau cei care sunt prezenţi aici nu-şi dau seama de gravitatea situaţiei, o să fie greu. Obiectivul realist este salvarea de la retrogradare, nu are rost să ne mai gândim la promovare”.

Pandurii a avut cinci antrenori în acest campionat. Singurul care i-a spus de la început lui Condescu faptul că promovarea este o iluzie a fost Adrian Iencsi, motiv pentru care a fost trimis acasă.

Vizualizări: 655

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: