Operele GorjFest înfrumuseţează parcurile din municipiul Motru

Municipiul Motru a devenit mai bogat din punct de vedere cultural. Şapte dintre opere realizate în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Vizuale GorjFest vor înfrumuseţa de aici înainte parcurile motrene. Operele artiştilor străini şi români realizate din marmură au fost predate joi, 29 septembrie, autorităţilor din Motru.

 Un număr de cincisprezece sculpturi în marmură au realizat artiștii din România, Italia, Ucraina, Moldova și Bulgaria, care au luat parte la cea de-a XXVII-a ediție a GorjFest. Șapte dintre opere au ajuns la Motru și sunt care mai de care mai interesante.

Cea care a atras cele mai multe priviri a fost opera care ilustrează un fluture, compusă din trei piese. Tema din acest an a festivalului a fost Constantin Brâncuși, iar operele au fost realizate chiar la Peștișani, localitatea de origine a sculptorului gorjean. "Operele ne-au fost date nouă, municipiului Motru, și, astăzi, manifestările prilejuite de închiderea oficială a acestui festival încep la Motru. Mă bucur foarte tare, îmi place să particip la astfel de acțiuni și sper ca în viitor numărul acțiunilor să fie mai mare și pe diverse planuri. Vom realiza pentru fiecare operă soclul, în funcție de dimensiunea lucrării. Toate sunt extraordinare", a declarat Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.  

Operele au ajuns deja la Motru și vor înfrumuseța de aici înainte parcul din fața sediului primăriei. Organizatorii festivalului au explicat ce i-a determinat să doneze aceste lucrări municipiului Motru. "Noi, instituțiile de cultură, existăm datorită taxelor și impozitelor pe care membrii comunității Gorjului le plătesc. Avem așadar cel puțin obligația morală ca, în schimbul banilor pe care îi primim, să oferim la rândul nostru câte ceva. Acesta este oferta noastră", a spus Ion Cepoi, directorul Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Gorj.

Primarul din Motru a primit din partea organziatorilor festivalului o diplomă, dar și o plachetă. La rândul său, a oferit diplome de excelenţă organizatorilor festivalului, Ion Cepoi și Doru Dădălău.

Autoritățile locale i-au răsplătit pe organizatorii festivalului și cu un moment artistic oferit de tinerii din grupul artistic local Brâulețul, coordonați de maestrul Gheorghe Feraru.

Celelalte sculpturi realizate în cadrul GorjFest au ajuns la Rovinari, la Obștea Peștișani, dar și la societatea CRH din Bârsești, sponsor al evenimentului.

Galerie foto








Vizualizări: 2,227

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: