Ouă şi carne de pasăre cu Salmonella

Tot mai multe alerte alimentare sunt în România! Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a lansat controale pentru a verifica carnea de pasăre şi a ouăle puse la vânzare și provenite din statele Uniunii Europene, după ce în ultimele luni a fost înregistrată o creştere a alertelor de prezenţă a salmonella în carnea de pasăre din Polonia şi din alte ţări.

„Acţiunea a fost decisă ca urmare a numărului mare de notificări de alertă, primite în ultima perioadă prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF), privind comercializarea pe teritoriul României a unor loturi de carne de pasăre, provenite din Polonia, în care s-a identificat Salmonella enteritidis şi/sau Salmonella typhimurium, serotipuri cu un grad ridicat de risc pentru sănătatea consumatorilor”, a arătat ANSVSA.

În acest an a fost o creştere cu aproximativ 40% a notificărilor de alertă care implică carnea de pasăre, produsele din carne de pasăre, provenite din Polonia.

„Pentru a reduce riscul pentru sănătatea publică, reprezentat de consumul acestor produse, ANSVSA a dispus, începând de săptămâna trecută, o intensificare a controalelor oficiale la nivelul depozitelor frigorifice de destinaţie, a platformelor logistice ale supermarket-urilor, unităţilor de reambalare carne de pasăre, unităţilor de tranşare a cărnii de pasăre, care fac comerţ intracomunitar cu carne de pasăre, dar şi cu privire la comercializarea ouălor provenite alte state membre, pentru a se verifica dacă se respectă standardele de comercializare a acestora. De asemenea, s-a dispus şi recoltarea de probe de carne pentru identificarea unor posibile loturi de carne proaspătă de pasăre contaminate cu Salmonella enteritidis şi/sau Salmonella typhimurium (criteriu de siguranţă pentru aceasta categorie de carne) care se vor analiza în reţeaua sanitară veterinară de laboratoare acreditate”, a transmis ANSVSA.

Vizualizări: 1,413

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: