E nasol şi când te prostituezi, şi când îţi iei o nevastă prostituată. Nu ştiu exact ce e mai nasol. În mod normal, de astfel de judecăți se ocupă instanţele morale. În cazul lui Moni şi Iri, s-a ajuns chiar la instanţe judecătoreşti.

Despre obiceiurile pre-Irinel ale Monicăi s-a mai scris. Eram tentat să le cred. Acum, când le confirmă şi soţul, nu mai am chiar nici un dubiu. Şi dacă Monica nu se transforma, după nuntă, într-o doamnă de înaltă clasă care se plimba cu Bentley-ul, se prefăcea silitoare la facultate şi le dădea peste bot servitorilor, acum i-aş fi ţinut partea. În fond, ar fi putut fi, până la un punct, o eroină de tip Emma Bovary. A cărei dramă este că s-a măritat cu un pitic urât şi fără haz. Dar avea bani şi a suportat. Până când piticul a rămas şi fără bani. Iar roiurile de manechini prostuţi şi buni pe trup care roiau în jurul ei erau cu atât mai excitaţi de o idilă cu prietena bătrânului milionar. Cum să te abţii? Şi ce drept putea să-şi invoce Irinel pentru a o ţine pe nevasta cu 30 de ani mai tânără departe de tentaţiile unei vieţi sexuale normale, asupra căreia să nu atârne nici umbra plăţii efectuate înainte, nici cea a gerontofiliei?

Vanitatea e cel mai întâlnit păcat omenesc. Nu cred că există cineva care să nu-l aibă, într-o mai mare sau mai mică măsură. Monica îl are din plin. Nici pentru asta nu e foarte vinovată. Avea mult de recuperat. Trebuie c-a avut o adolescenţă grea în Bacău, până să fie descoperită de acest scouter pirpiriu, Irinel. Până la urmă, fiecare doarme cum îşi aşterne şi primeşte din partea opiniei publice ce cere. Singura victimă nevinovată e fetiţa, pentru care sunt tot mai tentat să cred că încredinţarea unor asistenţi maternali ar fi cea mai bună soluţie.