Padocul din Târgu Jiu, mutat la Bîrseşti

Câţiva consilieri locali de la Târgu Jiu, în frunte cu viceprimarii Aurel Popescu şi Adrian Tudor, au iniţiat un proiect de hotărâre pentru construirea unui padoc canin în cartierul Bîrseşti. Adăpostul ar urma să fie realizat pe un teren aflat în proprietatea privată a municipiului, pe strada Carierei.

Iniţiatorii proiectului, consilieri PSD, ALDE şi PSRo, au introdus un articol dând sarcină Serviciului de Investiţii al primăriei să întocmească documentaţia aferentă acestui proiect, în colaborare cu Edilitara Public SA, societatea care are în atribuţii serviciul de ecarisaj şi care gestionează adăpostul din zona CET.

Conform datelor din proiect, la finalizarea noului padoc, câinii de la adăpostul existent vor fi transferaţi la Bîrseşti. „Zona în care funcţionează actualul adăpost s-a dezvoltat şi este în continuă dezvoltare urbanistică, exemplul concludent fiind începerea lucrărilor de edificare a noului sediu al Registrului Auto Român la aproximativ 30 de metri în partea de sud, iar strada Termocentralei reprezintă o arteră de circulaţie importantă, de aceea considerăm oportună şi necesară amenajarea unui nou adăpost public, cu dotările aferente, pe un amplasament aflat în proprietatea municipiului Târgu Jiu”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor proiectului, respectiv Aurel Popescu, Eduard Lădaru, Ion Butan, Adrian Tudor, Mihai Gherghe şi Cristian Toader Pasti.

În referatul semnat de directorii Marius Ionescu, Constantin Răduţoiu şi Ionuţ Jilăveanu se arată că obiectivul face parte din lista de investiţii pe anul 2018, aprobată de Consiliul Local în luna februarie. Proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local Târgu Jiu în şedinţa ordinară de luni, 26 martie.

Vizualizări: 630

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: