Pandurii, din nou sub linie. Învinşi de ultima clasată!

Pandurii Târgu Jiu a intrat din nou în zona retrogradabilă a clasamentului, după eşecul de sâmbătă, din deplasarea de la Foresta Suceava. Pandurii a pierdut cu scorul de 3-2 în faţa ultimei clasate, dacă nu ţinem cont de cele două echipe care sunt deja desfiinţate, ASA Târgu Mureş şi Olimpia Satu Mare.

Pandurii riscă să piardă lupta pentru evitarea retrogradării şi este la câţiva paşi de o retrogradare în Liga a III-a. Echipa lui Adrian Bogoi a pierdut sâmbătă la Foresta Suceava, într-un meci controlat de la un capăt la altul de moldoveni.

Scorul a fost deschis în min. 16 de Marius Matei, din cădere, printr-un şut cu latul de la numai patru metri de poartă. Moldovenii au intrat cu 2-0 la pauză, după golul din min. 32, când Grigore Turda a marcat cu noroc, deviind involuntar un balon primit de la Secrier.

Nici a doua repriză nu a fost favorabilă gorjenilor, deşi începutul părea promiţător. Cristian Munteanu a marcat în min. 47 pentru 2-1, împingând în poartă o minge venită din corner. Moldovenii nu au cedat şi au marcat în min. 59, prin şutul lui Vlad Stănescu de la 25 de metri.

Pandurii a redus din handicap în min. 71, prin nou introdusul în teren Lemac. Acesta a primit o pasă în careu de la Maxin, a pus latul şi a băgat mingea în poartă, stabilind scorul final.

Antrenorul de la Pandurii, Adrian Bogoi, a comentat eşecul, recunoscând că jocul echipei sale a fost slab. „Am făcut foarte multe greşeli în apărare, dar ăsta este fotbalul. Se va juca până la ultima etapă. Abordăm fiecare meci la victorie şi ne dorim cele trei puncte, dar facem şi greşeli multe. După o deplasare foarte lungă, jocul nostru a fost slab”, a declarat Adrian Bogoi, în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu”.

Pandurii va juca etapa viitoare pe teren propriu, la Motru, cu Luceafărul Oradea.

Vizualizări: 714

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: