Pandurii, fără buget! Angajații stau acasă şi aşteaptă salariile restante

Toți cei 26 de angajați ai Clubului Pandurii Târgu Jiu sunt în concediu de odihnă în această lună. Neplătiți de trei luni, salariații se gândesc la ce e mai rău. Pe 17 ianuarie se va stabili dacă gruparea de fotbal intră sau nu în faliment.

Nici până acum cei doi administratori ai clubului nu au reușit să încropească un buget pentru acest an. Marin Golea, administratorul special al clubului, a explicat, pentru Pandurul, că nu dispune de lichidități și va solicita, din nou, sprijinul asociaților. Pentru început, va calcula un buget de austeritate. „Nu pot face decât un buget de cheltuieli. Voi solicita o nouă întâlnire cu membrii asociați să vedem ce au de gând în acest an. Noi nu avem niciun ban. Încercăm să facem un buget de subzistență, să terminăm și noi campionatul. Nu ne-au mai contactat cei din AGA”, a declarat Golea.

Luna trecută, atât Consiliul Județean Gorj, cât și Complexul Energetic Oltenia au dat de înțeles că se vor consulta să stabilească dacă vor mai rămâne sau nu asociați la clubul de fotbal.

Sărbători cu buzunarele goale

În prezent, toți angajații clubului stau acasă. Nu au mai primit salariile de trei luni și au intrat în concediu de odihnă. „Cu salariile, suntem deja la a treia lună restanță. Nu avem altă șansă decât să ne dea banii cu care s-au angajat că vor veni. Dacă ar acorda aceste sume cei din Adunarea Generală a Asociaților, ar ieși și clubul din insolvență. Angajații sunt în concediu de odihnă pentru că nu au luat concediile. Să vedem ce se va întâmpla. Vom stabili ce este de făcut tot după data de 17 ianuarie. Mai avem 26 de angajați pe lângă sportivi”, afirmă Golea.

Vizualizări: 693

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: