Pandurii, în vacanţă după un eşec în deplasare

Liga a 2-a a intrat în vacanţă cu Pandurii pe locul 10 în clasament. Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă vineri seara, în deplasare, de FC Argeş, scor 3-1. Pentru antrenorul Adrian Bogoi, meciul a fost unul special, ţinând cont că a jucat cinci sezoane în Trivale. Sezonul se va relua la mijlocul lunii februarie.

Pandurii nu a putut conta în acest meci pe mai mulţi jucători, inclusiv pe golgheterul Nicolae Pîrvulescu, suspendat pentru cumul de cartonaşe. 

Echipa gazdă, antrenată de Emil Săndoi, a deschis repede scorul, în min. 11, din penalty, prin atacantul Vasile Buhăescu, după un fault în careu comis de pandurul Alexandru Vasilescu.

Gorjenii au egalat rapid, în min. 18, prin George Tudoran, care a trimis de la 15 metri în dreapta portarului Popescu, lângă bară. S-a intrat la vestiare la scorul de 1-1, însă după pauză a fost un asediu continuu la poarta lui Cotolan. FC Argeş, una dintre echipele pretendente la podium, a mai înscris de două ori până la final, prin Buhăescu (min. 66) şi Nilă (min. 74), şi a irosit mai multe ocazii de gol.

S-a terminat 3-1, iar Pandurii a acumulat 28 de puncte, după 21 de etape, ceea ce i-a asigurat locul 10 în clasament.

Scorurile etapei:

FC Argeş - Pandurii Târgu Jiu 3-1

Universitatea Cluj - Chindia Târgovişte 3-1

Ripensia Timişoara - Luceafărul Oradea 2-0

Dacia Unirea Brăila - ACS Poli Timişoara 2-0

Daco-Getica Bucureşti - Academica Clinceni 0-2

CS Mioveni - Sportul Snagov 0-4

Aerostar Bacău - Metaloglobus Bucureşti 9-1

SSC Farul Constanţa - UTA Arad 1-1

ASU Politehnica Timişoara - Energeticianul 0-0

Petrolul Ploieşti - CS Baloteşti 5-1

Clasament

1. Sportul Snagov 46 p

2. Academica Clinceni 45 p

3. Petrolul Ploieşti 45 p

4. AS FC Universitatea Cluj 44 p

5. Chindia Târgovişte 44 p

6. FC Argeş 41 p

7. CS Mioveni 34 p

8. ACS Energeticianul 29 p

9. UTA Arad 29 p

10. Pandurii Târgu Jiu 28 p

11. ASU Politehnica Timişoara 25 p

12. Ripensia Timişoara 25 p

13. Daco-Getica Bucureşti 24 p

14. Luceafărul Oradea 23 p

15. Aerostar Bacău 22 p

16. Metaloglobus Bucureşti 21 p

17. SSC Farul Constanţa 20 p

18. CS Baloteşti 19 p

19. Dacia Unirea Brăila 12 p

20. ACS Poli Timişoara 10 p

Vizualizări: 596

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: