Pandurii nu riscă! Au semnat cu Bud doar până în vară

Pandurii au oficializat aducerea lui Bud, dar nu vor să rişte cu atacantul de 28 de ani. Având în vedere că acesta a suferit o accidentare gravă în urmă cu 2 ani şi acum a fost pus pe liber de Gaz Metan Mediaş, gorjenii i-au oferit un contract pe numai 6 luni. Pustai este cel care a insistat ca Bud să vină la Pandurii, tehnicianul sperând să-l readucă pe atacant la forma din urmă cu 4-5 ani. „Bud a semnat un contract valabil pe şase luni cu posibilitatea de prelungire pe încă doi ani. Este un jucător deosebit, care îşi doreşte foarte mult să ajungă cu Pandurii în cupele europene. Îl cunosc foarte bine şi sunt convins că ne va ajuta”, a spus Eugen Pîrvulescu în GSP. Practic dacă Bud va marca suficiente goluri în acest retur şi va dovedi că se poate miza pe el şi în sezonul viitor atunci contractul îi va fi prelungit. În caz contrar, Pandurii va deveni a treia echipă care îl dă afară pe Bud în ultimul an, după CFR Cluj în vară şi Gaz Metan la începutul acestui an. Bud nu s-a antrenat nici ieri cu Pandurii, dar e pe lista jucătorilor care vor merge astăzi în Antalya.

„Mă bucur că o să joc la Pandurii şi sper să-mi îndeplinesc un vis mai vechi, acela de a juca în cupele europene. Sunt sigur că putem termina în primele 4. Am venit şi pentru domnul Pustai şi domnul Pîrvulescu. Nu mă sperie concurenţa cu Matulevicius. Sigur va fi benefică. Sunt fericit şi cred că am ales cea mai bună variantă.”   Cristi Bud, Pandurii

1 – gol a marcat Bud în ultimele 19 meciuri de Liga 1 pentru Gaz Metan

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: