Pandurii, victorie la scor cu Gilortul Cărbuneşti

Pandurii a urcat pe locul doi în clasamentul seriei a 7-a după ce a învins Gilortul Cărbuneşti în etapa a 4-a. Târgujienii s-au impus cu scorul de 6-1, după un joc pe care l-au dominat în totalitate.

Meciul dintre Gilortul Târgu Cărbuneşti şi Pandurii s-a încheiat cu scorul de 6-1 pentru echipa din Târgu Jiu, care şi-a îmbunătăţit considerabil golaverajul la acest meci.

Pandurii a dominat jocul şi a avut numeroase ocazii de a înscrie până la pauză, însă a marcat un singur gol pentru că ratările au fost numeroase. În minutul 11 al jocului scorul a fost deschis de Robert Petre care a recuperat mingea la 30 de metri de poarta adversă şi a înaintat cu mingea la picior şutând de la aproximativ 20 de metri în stânga portarului. Au urmat apoi, până la pauză, ratări semnate de Georgescu, Pleaşcă şi Rasoveanu.

Imediat după reluarea jocului gazdele de la Gilortul au egalat prin Dănăricu, în minutul 47. Pandurii a revenit în avantaj în minutul 50 când, după o fază prelungită de atac,  Savu a fost faultat în careul advers dar Suentley reuşise să marcheze  imediat însă arbitrul a dictat penalty. Pleaşcă a executat lovitura de la 11 metri şi scorul a devenit 2-1. Scorul a devenit 3-1 pentru oaspeţi din minutul 58. După o fază prelungită de atac şi o incursiune a lui Suently, Robert Petre a şutat puternic, dar portarul a respins în faţă, iar Georgescu a recuperat şi a înscris. La un minut după  intrarea pe teren Obeng a recuperat un balon la mijlocul terenului şi a pasat căpitanului Marian Pleaşcă, acesta înscriind pentru 4-1. În minutul 68, Peniel Obeng şi-a trecut numele şi pe lista marcatorilor şi scorul a devenit 5-1.

Scorul final a fost stabilit de Bebeto, care a marcat pentru 6-1 în minutul 82, spre bucuria celor câteva zeci de fani veniţi de la Târgu Jiu pentru a susţine Pandurii.

Vizualizări: 1,342

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: