Partea din Târgu Jiu care ar putea intra în patrimoniul UNESCO

Dosarul privind includerea Ansamblului Monumental Calea Eroilor de la Târgu Jiu în patrimoniul UNESCO va fi analizat de Comitetul Patrimoniului Mondial în iunie-iulie 2019. Managerul Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), Ştefan Bâlici, a declarat luni, la Târgu Jiu, că acest dosar are o schimbare de abordare față de încercarea precedentă. Reamintim că primul dosar a fost retras de România în 2015, ca urmare a recomandării de neînscriere venită din partea ICOMOS, consultant oficial al UNESCO.

Noua abordare de care vorbește Bâlici se referă la faptul că nu doar operele lui Brâncuși de la Târgu Jiu vor fi incluse în patrimoniul UNESCO, ci toată zona de la Parcul Coloanei până la Masa Tăcerii, dar și o parte din malul Jiului, până la vechiul pod de fier, mărturie a Bătăliei de la Podul Jiului. „Am revizuit dosarul şi principala schimbare este cea de abordare. De data aceasta, ceea ce am propus a fost Ansamblul Monumental al lui Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu compus din opera sculpturală, dar şi din Calea Eroilor fizică, strada, biserica şi cele două parcuri, dar şi o parte din apa Jiului. În propunerea noastră este inclus şi podul vechi, podul de metal, pentru că reprezintă mărturia fizică a evenimentului care a stat la baza creării acestui ansamblu monumental”, a spus Ştefan Bâlici, prezent la Colocviile Brâncuşi, eveniment organizat în ziua în care s-au împlinit 142 de ani de la nașterea sculptorului.
Bâlici a afirmat că primul pas este analiza de conformitate, în cadrul căreia UNESCO va verifica dacă dosarul are toate capitolele prevăzute în conţinut cadru, urmând să fie transmis un răspuns până la începutul lunii martie, după care se va forma un grup de analiză în cadrul ICOMOS, care îşi va desemna 10 evaluatori care vor studia dosarul şi un evaluator care se va deplasa pe teren, pentru a analiza corespondenţa între ceea ce este scris în dosar şi realitate. În toamnă, ICOMOS va convoca o întâlnire în cadrul unui comitet la sediul de la Paris, unde toate dosarele aflate în evaluare în anul respectiv sunt studiate împreună cu elaboratorii lor.
A fost achiziţionat domeniul web brancusi.world care va găzdui site-ul dedicat nominalizării. De asemenea, au avut loc consultări pe două paliere, cu experţii Centrului Patrimoniului Mondial, care este organismul tehnic la nivel de UNESCO ce se ocupă cu primirea nominalizărilor, verificarea tehnică şi programarea dosarelor complete spre evaluare şi ulterior spre discuţie în Comisia de Patrimoniu Mondial, şi cu ICOMOS Internaţional, consultantul oficial al UNESCO pe acest subiect şi care este responsabil cu evaluările acestor dosare, pentru clarificarea aspectelor ce au dus la recomandarea de neînscriere din 2015.

Vizualizări: 750

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: