Patru zile de folclor la Târgu Jiu

Ansambluri din cinci ţări participă anul acesta la festivalul internaţional de folclor de la Târgu Jiu. Alături de „Doina Gorjului” şi „Juniorii Doinei Gorjului”, sunt prezente ansamblurile comunităţilor de români din Bulgaria, Serbia, Ucraina şi Republica Moldova.

O nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor a debutat luni, 20 august, cu o paradă a formaţiilor participante, a Fanfarei „Armonia” şi a artiştilor Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, „Juniorii Doinei Gorjului” şi ai Ansamblului Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu.

Marţi, între orele 20.00 şi 23.00, la amfiteatrul din centrul municipiului vor avea loc reprezentaţii ale formaţiilor invitate, iar în deschidere spectatorii vor putea asista la un recital al Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Fiecare formaţie va susţine un program de maximum 30 de minute. Formaţiile care nu vor susţine seara spectacol se vor deplasa, în intervalul 10.30 – 18.00, pe traseul Târgu Jiu - Novaci -Transalpina- Rânca şi retur. Miercuri, între orele 20.00 şi 23.00, vor avea loc noi reprezentaţii ale formaţiilor străine invitate, iar în deschidere Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” va susţine un recital.

Directorul festivalului este Gheorghe Porumbel. Evenimentul va fi prezentat de Codruţa Florescu, directorul Palatului Copiilor din Târgu Jiu. Festivitatea de închidere a festivalului va avea loc joi, de la ora 19.00, pe esplanada amfiteatrului. De această dată, vor participa toate formaţiile invitate. Artiştii invitaţi vor părăsi municipiul Târgu Jiu vineri, 24 august.

Vizualizări: 1,449

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: