Pe unde ai voie să circuli cu trotineta electrică!

Trotinetele electrice au devenit vehicule foarte populare, mai ales că majoritatea pot fi conduse fără a deține permis de conducere. Unii circulă cu ele pe stradă, printre mașini, alții pe trotuar, printre pietoni iar acest lucru a dus la producerea a numeroase accidente, unele cu urmări tragice.
Codul Rutier 2025 stabilește pe unde ai voie să circuli cu trotineta electrică și care sunt amenzile pentru cei care încalcă regulile.
Trotinetele electrice sunt vehicule motorizate cu două roți, care pot avea și o șa similară cu cea de la biciclete.
Dacă au o viteză limitată din fabrică la 25 km/h, atunci se încadrează în aceeași categorie cu bicicletele. Dar, dacă viteza lor depășește această limită, se încadrează la categoria de moped.
În acest caz, va fi necesară obținerea unui permis de conducere Categoria AM. Cei care dețin permis Categoria A sau B pot conduce orice tip de trotinetă electrică.
Vârsta minimă pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice din România este de 14 ani.
Casca de protecție este obligatorie doar pentru minorii cu vârste între 14 și 16 ani, dar este recomandată pentru toți utilizatorii.
Dacă drumul este prevăzut cu pistă pentru biciclete, cei care circulă cu trotinete electrice sunt obligați să le folosească.
În lipsa acestor piste, ai voie să circuli pe carosabil, dar numai dacă viteza maximă admisă pe acel sector de drum este cel mult 50 km/h.
Este interzisă circulația pe drumuri naționale, autostrăzi sau drumuri expres, chiar și dacă sunt în localitate.
De asemenea, nu ai voie să circuli cu trotineta electrică pe trotuar, decât dacă pe acesta e amenajată o pistă pentru biciclete.
Persoana aflată pe trotinetă trebuie să circule cât mai aproape de partea dreaptă a carosabilului, respectând regulile de circulație aplicabile bicicletelor.
Vizualizări: 362
Distribuie Trimite pe WhatsApp