Un arestat la domiciliu pierde ajutorul de șomaj

Judecătoria Târgu Cărbunești a respins, printr-o hotărâre pronunțată în 22 septembrie 2025, cererea unui inculpat aflat în arest la domiciliu, care solicitase să părăsească locuința pentru a se prezenta la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, punctul de lucru din Târgu Cărbunești, în vederea semnării unor documente pentru șomaj.
Instanța a reținut că, deși inculpatului i s-a solicitat să depună carnetul de șomaj în copie certificată pentru conformitate cu originalul, acesta nu a făcut dovada necesară și nici nu s-a prezentat la reapelarea cauzei din data de 19 septembrie 2025, deși fusese înștiințat.
Cererea inculpatului a fost respinsă ca neîntemeiată. Bărbatul, judecat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție în două rânduri, a fost obligat la plata sumei de 200 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Hotărârea poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Vizualizări: 340
Distribuie Trimite pe WhatsApp