Penalităţi mai mari decât debitele la CJAS

<-xml:namespace prefix = o ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:office" /> 

Numărul debitorilor la plata contribuţiei la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS) este în creştere de la o lună la alta. Aceştia au tot amânat achitarea contribuţiei aferente până când s-a ajuns ca suma provenită din majorările şi penalităţile de întârziere să o depăşească pe cea a contribuţiei datorate. Astfel, la sfârşitul lunii iunie 2010, în evidenţele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj erau înregistraţi 439 datornici cu sume restante în valoare de 373.261 lei. Danina Cărăgui, purtător de cuvânt în cadrul instituţiei, spune că situaţia se schimbă frecvent: „Putem spune că numărul restanţierilor este în creştere, comparativ cu lunile precedente. Suma totală restantă la 30 iunie se compune din 172.403 lei contribuţie la FNUASS, plus majorări şi penalităţi de întârziere la plată în valoare de 200.858 lei”. Din cei 439 debitori, 68 reprezintă cabinete de avocatură  şi notariale (55-avocaţi, 13-notari), care figurează ca având de achitat debite în valoare de 166.029 lei. Conform legii, colectarea contribuţiilor de la angajatori se face de către Ministerul Economiei si Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în contul unic deschis pe seama Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). În ceea ce priveşte celelalte persoane fizice, colectarea contribuţiilor se realizează prin Casa de Asigurări de Sănătate, care procedează, de altfel, şi la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere datorate de asiguraţi.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: