Pensiunile tradiționale din Gorj sunt pline de Revelion

E forfotă mare în pensiunile din județul Gorj. Gazdele își așteaptă oaspeții cu bucate tradiționale, muzică și foc de tabără. În Baia de Fier, cei care au pensiuni tradiționale au vrut să le arate turiștilor și obiceiurile de iarnă. Au început cu Ignatul. Deși sărbătoarea a trecut, turiștii au luat parte la pregătirea jumărilor la ceaun și și-au amintit de sărbătorile petrecute în copilărie, în curtea bunicilor.
Deși Ignatul a trecut, mulți proprietari de pensiuni au sacrificat câte un porc și pentru turiștii care vor petrece la ei Revelionul. În Baia de Fier, un grup de turiști din București, au luat parte la pregătirea jumărilor și a pomenei porcului, au gustat șorici și au ciocnit câte o ceașcă de țuică fiartă cu piper.
"Pentru noi, e o bucurie să participăm la această tradiție pentru că ne amintește de copilărie. Șoriciul a fost foarte bun, la fel și țuica. Ne place foarte mult această zonă. Nu venim doar de sărbătorile de iarnă, ci și vara. E un loc foarte liniștit și frumos", a spus unul dintre oaspeți. "Țuica este foarte bună, șoriciul este moale, copt bine. Mâncarea e delicioasă. Venim pentru al patrulea an la rând de sărbători în Baia de Fier și ne place această zonă pentru că se păstrează tradițiile", a spus un alt oaspete.
Prima seară de distracție se va încheia cu un foc de tabără. "Fiind pensiune tradițională, am vrut să le arătăm oaspeților noștri tradițiile locului. Vom face pomana porcului la ceaun, jumările. Avem murături făcute în casă. Masa va fi plină cu bucate tradiționale lângă care punem un vin fiert sau o țuică fiartă. Vom avea și un foc de tabără, va fi muzică și voie bună", a spus Cristi Lera, administratorul pensiunii.
Mai toate pensiunile tradiționale s-au ocupat de câteva luni în satele de sub munte, unde turiștii nu au căutat doar mâncarea tradițională, ci și obiceiurile de iarnă care încă se păstrează în județul Gorj.
Vizualizări: 1,968
Distribuie Trimite pe WhatsApp