Jucăm, ca la ruletă, soarta învăţământului şi a educaţiei româneşti. Nu câştigă nimeni, toţi pierd, chiar dacă spectacolul e gratuit. Iată care este „piesa“ din noul repertoriu teatral: Principii de evaluare a cadrelor didactice (proiect în vederea salarizării). În număr de nouă, aşa zisele judecăţi de valoare care vor ierarhiza dăscălimea României sunt supuse unei dezbateri publice (-!). Insuficient articulate, incoerent exprimate, enunţurile cu titlu de lege în educaţie de-legitimează conceptul de performanţă, mai mult chiar, îl coboară în derizoriu, îl asociază băşcăliei naţionale, aproape generalizate.

Textul conceput de guvernanţi ar fi trebuit să aibă aspectul unui document oficial, sobru, inatacabil, nesusceptibil de bănuieli. Din nefericire, pseudo-principiile nu merită a fi discutate cu seriozitate. Ele însele sunt rodul unui divertisment nesăţios pentru cei de pe margine. Pentru cei implicaţi, însă, efectul lor, în ideea aprobării, este dramatic. Create pe genunchi, numerotate în tramvai, principiile de evaluare a cadrelor didactice nu ţin cont de nivele (superior/inferior) de competenţe şi abilităţi.

Factorii psihologici nu există, diagnozele sunt inactuale, reperele valorice lipsesc, ierarhizările elevilor performanţi sunt inexistente.

Întrebările la care nu aţi primit răspuns nu fac istorie, sunt repede uitate, îngropate. De ce- E simplu: e mai uşor să nu ai repere, decât să le ai şi să fii nevoit să le încalci.

Într-un registru al limbii de lemn, guvernanţii alcătuiesc o paradigmă a valorii, pe care, gălăgios, o proclamă lege. Criteriile de evaluare a performanţei didactice, dacă nu ştiaţi, aflaţi că se măsoară prin „evoluţia notelor/calificativelor obţinute la evaluările curente“ sau (şi mai aberant) prin „raportarea rezultatelor evaluărilor de la clasă cu cele obţinute la evaluările naţionale“. Iată că am ajuns să trăiesc într-o Românie unde învăţământul face „pact naţional“ între progres şi performanţă. Nici vorbă despre premii la olimpiade sau concursuri. E în afara oricărei îndoieli că egalizarea şanselor din sistem nu mai are nimic comun cu ideea de competiţie, singura formă concurenţială care asigură o ierarhizare mai aproape de adevăr.

Dar, oare, avem nevoie de adevăr- Falsificarea lui stă la îndemâna românului din 2008. Îl reprezintă, îl onorează. Şi atunci, mai putem vorbi despre corectitudinea criteriilor, despre obiectivitatea lor-

Nu mai interesează pe nimeni poziţionarea noastră faţă de ceilalţi. Cine face ierarhizarea- Cine pe cine judecă- Vă povestesc, în continuare. E un basm pentru o Românie corijentă, mediocră, niciodată salvată de suficienţă.

Evaluarea cadrelor didactice va cunoaşte criterii spectaculoase, dar niciodată cunoscute, nu se numesc, se anunţă printr-un limbaj de lemn, fără acoperire. „Implicarea“ dascălului în organizaţia „din care face parte“ se cuantifică prin „roluri asumate“, „parteneriate“, „activităţi intra şi extracurriculare“. Printr-o tristă ironie, strident şi cacofonie, performanţa şcolară se întoarce la „tezele“ dinainte de 1989.

Vom fi evaluaţi, dar fără criterii. Nici nu pot fi cerute sau analizate, pentru că aparţine „dezbaterii publice“. Aşadar, vom fi notaţi de consiliul de administraţie, de consiliul profesoral, de elevi, de părinţii elevilor şi chiar de către comunitate.

Şcoala în derivă, la intersecţie,. Ameninţată cu strada zgomotoasă, departe de academismul şi demnitatea care au salvat-o de la atâtea posibile înfrângeri. S-a renunţat la dicţionarul competenţelor adevărate, la ierarhii care valorizează, la valori care au dreptul să estimeze. E firesc să promovezi suficienţa, corigenţa, abandonul, odată ce învăţământului românesc i se dă circ şi pâine.

Cine se bucură- Căţărătorii, trepăduşii, incompetenţii, răsfăţaţii jocului la ruleta din care s-au îmbogăţit, jucând în picioare, cu dispreţ, soarta educaţiei unui neam care a crezut în civilizarea lui. Fără viziune, fără strategii, fără coerenţă, aberant şi stupid în toate cancelariile şcolilor din ţară s-au „trâmbiţat“ cele două anexe la un document fără valoare. A fost scris pe genunchi, cu mintea aiurea, penbtru ca dascălii să simtă că pot fi ierarhizaţi de oricine, plătiţi oricum: sau în funcţie de somnul lin sau tulburat al celor care se simt semizei într-o Românie a micilor pe grătar.