Persoană dată dispărută, găsită moartă-update

Bărbatul de 30 de ani din Sadu, dispărut pe 3 ianuarie, a fost găsit mort, de către echipele de la Salvamont. Astăzi au pornit în căutarea lui folosind câinii de vânătoare. Din primele informații, bărbatul se afla intr-o zonă greu accesibilă și sunt suspiciuni că s-a sinucis. Oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

"La data de 5 ianuarie a.c., ora 10:00, echipe mixte de căutare, constituite din polițiști, jandarmi, pompieri, voluntari și lucrători din cadrul Salvamont Gorj, l-au găsit pe bărbatul de 30 de ani, spânzurat.

Acesta a fost identificat în localitatea Pleșa din orașul Bumbești-Jiu, la o distanță de aproximativ un kilometru de locuință, într-o zonă împădurită.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, în cadrul căruia se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă", potrivit IPJ Gorj.

Stirea initiala: Un bărbat de 30 de ani, din oraşul Bumbeşti Jiu, este căutat de către salvamontiştii din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean. Acesta a plecat voluntar, la data de 2 ianuarie, de la domiciliu şi nu a mai revenit.

Potrivit unor informaţii, bărbatul, pe numele său Benga Nicolae Adrian, ar fi dispărut în zona submontană a masivului Vâlcan. Salvamontiștii participă la acţiune ca resursă de sprijin alături de poliţie și localnici. Aceştia vor folosi la căutare drone și binocluri cu termoviziune și câini de căutare. A fost activat și Centrul de analiză a datelor colectate de drone.

Vizualizări: 3,975

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: