Peste 3 de miliarde lei, datoria românilor la stat

 Numărul persoanelor fizice cu datorii la stat, care însumau peste 3 miliarde lei (671,1 milioane euro) în data de 30 iunie, era de 126.365, cu 32,5% mai mic decât cel de 187.230 înregistrat după primul trimestru al acestui an, a anunţat joi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Potrivit news.ro, în 16 mai, ANAF a publicat lista cu datornicii persoane fizice, cu restanţe de peste 1.500 lei la 31 martie, fiind înregistraţi 187.230 debitori, care aveau de plată 3,4 miliarde lei, inclusiv din activităţi independente sau profesii libere, Fiscul menţionând că poate recupera la acest moment circa 2,3 miliarde lei.

Listele au generat mai multe replici din partea unor persoane care fie şi-au plătit taxele, fie se judecau cu Fiscul, considerând că nu trebuie să plătească sumele impuse de către ANAF.

În luna iulie, ANAF a schimbat regulile de publicare a listelor datornicilor la buget. Astfel, următoarele liste vor elimina persoanele fizice şi firmele ale căror datorii la stat sunt mai mici sau egale cu sumele pe care trebuie să le primească de la stat, prin restituire sau rambursare.

”Suplimentar, listele debitorilor publicate de ANAF au o nouă coloană denumită "Observaţii", care conţine precizări privind starea juridică a debitorilor, respectiv insolvenţă, faliment sau insolvabilitate”, se arată în comunicat.

ANAF a publicat, vineri, o nouă listă a datornicilor mari la bugetele statului, care include 139.479 de companii mici cu datorii totale de 78 miliarde lei (17,5 miliarde euro) la jumătatea acestui an, suma fiind de 20 de ori mai mare decât valoarea datoriilor firmlor considerate mari.

Fiscul publică trimestrial listele debitorilor, persoane juridice şi fizice, care au obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul sumelor neachitate până la data publicării listei, conform art. 162 din Codul de Procedură Fiscală.

Vizualizări: 324

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: