Petrila: 12 mineri au murit într-o explozie în mină

Doisprezece mineri au murit şi alţi 13 au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, în urma a două explozii care au avut loc, sâmbătă, la mina Petrila. Prima explozie a avut loc în jurul orei 15.00 iar cea de-a doua in jurul orei 18.40.

Potrivit listei afişate cu minerii morţi în urma primei explozii se aflau inginerul şef de producţie al exploatării miniere, Iosif Brad, şi şeful sectorului 1, Doru Holinger. Ceilalţi mineri morţi sunt Vasile Stoian, Adrian Măţan, ajutor de miner, Dan Mateş, sondor, Silviu Moş, miner şef, Cristian Şipoş, miner, Marcel Alexa, sondor la sectorul 6.

Minerii salvatori care şi-au pierdut viaţa în cea de-a doua explozie sunt Nicolae Puian, Daniel Frăţilă, Elekes Attila şi Trandafir Vişan.

Directorul Companiei Naţionale a Huilei, Daniel Surulescu, a declarat, că explozia a avut loc la o adâncime de 950 de metri. "Explozia a avut loc la 950 metri adâncime, din cauza unei acumulări de metan. Se pare că s-a depăşit concentraţia de cinci la sută a metanului", a declarat Surulescu.

Secretarul de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor, Viorel Palaşcă, a declarat că unii dintre minerii surprinşi de o explozie în subteranul minei Petrila erau salvatori minieri aflaţi în timpul unui exerciţiu. Conform lui Palaşcă, posibila cauză a exploziei este o acumulare de gaze.

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: