Piața de închirieri, blocată de cutremure

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de lege care ar interzice închirierea sau cedarea în comodat a spațiilor de locuit din clădirile cu risc seismic 1. Acesta interzice desfășurarea oricăror activități permanente sau temporare în aceste clădiri, scrie G4media.ro.

Prevederea din proiectul care modifică Legea 212 din 2022:

La articolul 5, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (2) și (3), cu următorul cuprins:

„(2) Se interzic organizarea și desfășurarea de activități permanente și/sau temporare în spațiile prevăzute la art. 2 lit. a), și altele asemenea care implică aglomerări de persoane, începând cu data încadrării prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI a clădirii existente, până la recepția la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice.

(3) Se interzice închirierea sau cedarea în comodat/folosință a spațiilor cu destinația de locuință din clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, începând cu data încadrării în clasa de risc seismic RsI, până la recepția la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a clădirii existente.”

Cum sunt definite clădirile cu risc seismic 1: ”clădirile cu susceptibilitate de prăbușire, totală sau parțială, la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării-limită ultime”.

Dacă va fi adoptat de guvern, proiectul de lege va merge în Parlament pentru dezbatere. Proiectul, dacă ar fi adoptat, ar avea un impact major asupra pieței imobiliare din centrul Bucureștiului, unde zeci de clădiri sunt încadrate în această clasă de risc seismic. Mai mult, proiectul ar avea impact și asupra pieței turistice, dat fiind că o parte din aceste apartamente sunt închiriate turiștilor prin platforme precum Aibnb și Booking.

Vizualizări: 1,045

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: