PCR – pile, cunoştinţe, relaţii. Un banc vechi, de care mi-am amintit zilele acestea, citind cum un prim-procuror de la Sibiu l-a sunat pe tatăl procurorului general Codruţa Kovesi, să primească un anumit om de afaceri în audienţă. Ştirea era desprinsă, normal, dintr-o stenogramă, una din multele care fac plinul foilor de ziar de la o vreme încoace.

Trecut prin zeci de ani de PCR, chiar mă întreb cum ar funcţiona societatea noastră fără pile, cunoştinţe, relaţii. Ar funcţiona- Cred că pilele fac parte din viaţa noastră de zi cu zi chiar mai mult decât şpaga, şi ea nelipsită când avem de-a face cu un medic, un profesor, un poliţist… Că unii nici şpagă nu mai vor dacă nu ai pilă, adică o recomandare, că altfel le este frică să ia.

Ai nevoie de sistemul PCR şi atunci când îţi înscrii copilul la o grădiniţă mai bună, şi când vrei o trimitere de la medic, şi când dai un examen, şi când te angajezi. Şi când te naşti, dar şi când mori, dacă vrei un loc de veci pe aleea principală. Nu mă îndoiesc că peste tot în lume, societatea funcţionează pe un sistem de relaţii. Doar că la noi acest sistem produce grave disfuncţii în societate, produce nedreptăţi profunde. Este o limită care s-a depăşit demult şi ne va fi greu ca societate să redevenim normali.

Şi în ziua de azi, tot partidele sunt cele care îţi facilitează accesul la pile. Amuzant este cum mahării cu telefoane ascultate, trimişi în judecată de DNA pe baza unor astfel de stenograme, nu înţeleg unde au greşit. Funcţionând aşa de când se ştiu, mulţi dintre ei par sincer şocaţi şi nu înţeleg care este problema că au facilitat unui prieten sau unei rude apropiate o afacere sau o angajare. Păi nu trebuie şi el să trăiască-, se întreba deunăzi un primar, la acuzaţia că a încredinţat lucrări firmei fiului său.

Sigur, când ştii că toţi sunt aşa, te întrebi dacă este normal ca numai unii să plătească. Au avut ghinion, săracii! Mai ales că te apucă şi greaţa când vezi pe la televizor tot felul de politruci încriminând astfel de biznisuri, deşi ei înşişi sunt creaţii ale sistemului PCR. Dar, trebuie ca şi normalitatea să înceapă de undeva, şi cu ce ne mai sperie DNA-ul, cu ce ne mai străduim fiecare dintre noi, poate-poate apuc şi eu ziua în care vom fi o societate normală, în care fiecare să aibă un loc după valoarea lui, nu a pilelor de care dispune. Speranţa moare ultima!