Planul Urbanistic General al comunei Văgiuleşti, actualizat

Veşti bune pentru cetăţenii comunei Văgiuleşti. Autorităţile locale anunţă că Planul Urbanistic General (PUG) al comunei a fost actualizat. Planul îmbunătăţit va fi supus aprobării în şedinţa de Consiliu Local ordinară ce va avea luna aceasta. Astfel, va fi rezolvată şi problema legată de înfiinţarea unui nou cimitir în satul Văgiuleşti. Proiectul nu a putut fi realizat deoarece PUG-ul nu era actualizat.

Planul Urbanistic General al comunei Văgiulești, care este încă în vigoare, este cel după care autorităţile se ghidează încă din anul 1997. Reprezentanţii primăriei spun că pentru actualizarea lui a fost nevoie de multe avize. "Acţiunea de actualizare a PUG-ului a început în urmă cu 3 ani. Circa 2 ani a durat proiectarea, pentru că a durat foarte mult ca să actualizeze tot ceea ce trebuia pentru Oficiul de Cadastru, care are condiţii stricte cu privire la avizarea acestui plan urbanistic şi circa un an au durat toate avizele, cel mai dificil a fost avizul de la Culte şi Cultură, care se aprobă pe zone şi a trebuit un studiu foarte complex făcut de cineva de la Bucureşti. Dar, în sfârşit, săptămâna trecută am primit şi avizul arhitectului șef, urmează ca săptămâna viitoare, când vom avea şedinţa de Consiliu, să-l aprobăm și de aici în colo să nu mai întâmpinăm probleme cu privire la construcții, la intențiile anumitor persoane care vor să dezvolte o anumită afacere pentru că în noul PUG am prevăzut multe spaţii, terenuri, s-a extins și suprafața extravilanului", a declarat Constantin Pîrjol, primarul comunei Văgiulești.

Autoritățile locale au mai spus că una dintre problemele ce vor putea fi rezolvate odată cu actualizarea acestui plan este cea legată de înființarea unui alt cimitir la nivel de comună. "Cea mai importantă a fost acțiunea realizării unui nou cimitir pentru satul Văgiulești. Există în intenția parohiei de a-l face la o poziție mai accesibilă pentru că este situat într-o zonă unde este foarte greu accesibil vechiul cimitir. Deși s-a stabilit terenul și locul, pentru că este în terenurile parohiei care dispune de 8 hectare în zonă, însă n-a putut să înceapă avizarea pentru că nu exista în vechiul PUG prevăzut ca posibilitatea de a pune acest nou cimitir în punctul respectiv. Nu era intravilan și nu puteau obține avizele. Acum o să se rezolve problema care era una stringentă pentru cetățenii noștri", a mai spus primarul comunei Văgiulești.

Autoritățile locale au alocat de la bugetul local suma de circa 38.000 lei pentru actualizarea Planului Urbanistic General.

Vizualizări: 807

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: