Pod de 100.000 de euro pentru un cătun cu 10 familii

Se lucrează la foc continuu în comuna Vladimir, pentru finalizarea unui pod către cătunul Graia. Lucrările au început toamna trecută, deși banii pentru această investiție au fost prevăzuți încă din anul 2021. 


În catul Graia își mai duc viața aproximativ 10 familii, iar ca să ajungă acasă trebuiau să treacă peste un pod de lemn, construit cu mulți ani în urmă.


 ”Podul care duce la cătunul Graia este foarte vechi și este construit din lemn. Nu mai prezenta siguranță, mai ales că pe aici localnicii mai treceau și cu mașinile.  În plus de asta, dacă era nevoie de intervenția pompierilor sau a salvării, autospecialele nu se puteau încadra pe acest pod. De aceea s-a decis construirea unui pod nou. Banii pentru această investiția, au fost prevăzuți în bugetul anului 2021, dar lucrările au început în toamnă.  Valoarea proiectului este aproximativ 100.000 de euro”, a declarat Marius Vijulan, viceprimarul cu atribuții de primar din comuna Vladimir.


Autoritățile din Vladimir speră însă ca această investiție să se finalizeze cât mai repede. ”Eu sper ca investiția să fie gata până la cel târziu în ianuarie”, a mai precizat Marius Vijulan. 

Vizualizări: 1,295

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: