Polițiștii bătăuși au fost arestați preventiv

Cei patru polițiști gorjeni cercetați pentru tentativă de omor și tortură au fost arestați preventiv. Vor petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor după ce, inițial, procurorii au decis reținerea lor pentru 24 de ore.

Polițiștii fac parte din Serviciul de Acțiuni Speciale și sunt arestați pentru că au bătut crunt un novăcean cercetat pentru ultraj după ce ar fi acroșat cu oglinda un polițist de la Rutieră. Victima a ajuns, în stare gravă, la spital după ce a fost bătută atât în dubă, cât și în Secția de Poliție de la Novaci. 

În urma acestui incident, întreaga echipa SAS a fost audiată preț de câteva ore, iar în final, procurorul de caz a dispus reținerea a patru din cei cinci polițiști. Într-o primă fază ei au primit 24 de ore de arest preventiv, iar acum Tribunalul Gorj a admis cererea procurorului privind arestarea lor pentru 30 de zile.
Sentința Tribunalului Gorj nu este definitivă și poate contestată.
În ceea ce-l privește pe Constantin Dodoi, medicii spun că starea lui de sănătate este încă în pericol și va mai avea nevoie să stea internat și în perioada următoare.

"În seara zilei de 20.05.2022, în intervalul orar 21:00 - 23:00, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în calitate de agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Gorj - Serviciul pentru Acţiuni Speciale, alcătuind o echipă de intervenţie, având-o în custodie pe persoana vătămată, cercetată la momentul respectiv în calitate de făptuitor, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, au fost solicitaţi să acorde sprijin lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci şi însărcinaţi să asigure escorta persoanei vătămate.

Se arată că deşi nu s-au confruntat cu o opoziţie a victimei, atât în autospeciala aparţinând M.A.I., cât şi în incinta sediului Poliţiei Oraşului Novaci, suspecţii au exercitat acte de violenţă asupra acesteia, în timp ce se afla încătuşată cu mâinile la spate, lovind-o cu intensitate deosebită cu pumnii, genunchii, picioarele încălţate cu ghete tip bocanc şi baston tip tomfa, atât în zone vitale, respectiv ficat, torace, splină, coaste, cât şi la nivelul braţelor şi spatelui, producându-i multiple fracturi şi rupturi ale organelor interne, leziunile traumatice produse necesitând pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.

Se mai reţine de procuror că în exercitarea actelor de violenţă suspecţii au urmărit să producă persoanei vătămate suferinţe fizice de o mare intensitate în scopul obţinerii de informaţii de la aceasta, respectiv pentru a afla locul în care persoana vătămată ascunsese autoturismul implicat în săvârşirea infracţiunii de ultraj, având in vedere că persoana vătămată condusese anterior lucrătorii de poliţie în alte locaţii decât cea reală", au transmis procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Vizualizări: 5,425

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: