Ponta, lăudat de un lider liberal din Gorj

Fostul premier Victor Ponta a fost lăudat de un lider liberal din Gorj. Vicepreședintele PNL Gorj, Gheorghe Orzan, a declarat public că Guvernul condus de Victor Ponta a fost de zece ori mai bun decât cel compus de liderul PSD, Liviu Dragnea.

Gheorghe Orzan a explicat, la Accent TV, că șefii ministerelor sunt oameni fără pregătire pentru domeniul pe care îl conduc. Liberalul nu s-a sfiit să-l laude pe Victor Ponta. „Eu nu am o mare admirație față de Ponta, dar Guvernul lui Victor Ponta a fost de zece ori mai bun decât ce a adunat acum în al treilea Guvern Dragnea. Se vede clar. Sunt oameni care habar nu au, nu au noțiuni de gramatică, nu deschid gura. Nu știu să vorbească mulți. Ministrul Învățământului, cel de Interne, șefa Guvernului care le pune capac la toți”, a declarat liberalul Gheorghe Orzan. (A.A.)

Vizualizări: 758

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: