Ponta se dă „un simplu deputat din Gorj”

Cu o singură vizită făcută în acest an în județul în care a devenit parlamentar pentru a patra oară, și asta doar pentru a depune o mărturie la un proces la Tribunalul Gorj, Victor Ponta se prezintă fanilor săi din toată țara ca fiind „un simplu deputat din Gorj”.

Precizarea a fost făcută într-o postare pe care fostul premier a făcut-o la sfârșitul săptămânii trecute pe Facebook, unde a avut o reacție la o serie de acuzații pe care i le adusese Raluca Turcan, lidera liberalilor.

Ponta a luat-o în tărbacă și pe Turcan, la fel cum proceda în trecut cu Alina Gorghiu sau cu Elena Udrea, criticând faptul că o postare în care șefa liberalilor îl dojenea pe rețeaua de socializare apărea cu mențiunea „sponsorizat”. Politicienii plătesc pentru Facebook diverse sume de bani pentru ca în schimb să le fie scoase în față opiniile pe care le exprimă acolo și, astfel, teoretic, simpatizanții lor să afle mai multe despre activitatea pe care o au. Ponta a găsit însă nefiresc faptul ca Turcan să plătească pentru o postare în care îl critica pe fostul premier, de parcă alți colegi ai săi nu procedează în același mod. „Tragicomic - șefa Opoziției, președintele marelui Partid National Liberal plătește promovarea la Facebook pentru a-l ataca politic pe un simplu deputat PSD din Gorj! Am greșit cu acea comparație - măcar Vanghelie când își dorea promovare îi dădea o șpagă (scuze - am vrut să spun «cadou») lui Rareș Bogdan nu arunca banii pe «Faceboc»! Hai că o promovez eu pe gratis - să fie fericită. Partea tragică este însă că o guvernare fără Opoziție inevitabil va face mai multe greșeli și nu va beneficia de o critică de care are nevoie – așa funcționează un sistem democratic și eficient. Ei - parcă la noi e sistem democratic? E doar Sistem...”, arată Ponta în comentariul său.

Vizualizări: 952

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: