Porneşte corect mașina în perioada rece

Vremea e destul de rece şi e momentul să te gândeşti şi la motorul maşinii tale care are nevoie de o atenţie mai specială pe perioada de iarnă. De aceea ar fi bine să știi și câteva trucuri legate de pornirea motorului în anotimpul rece.

Mașina ta și motorul se comportă altfel la temperaturi sub zero grade. Uleiul, de exemplu, nu mai are aceeași vâscozitate, piesele „joacă” mai tare și, din acest motiv, gradul de uzură e mai mare. De aceea se face, de regulă, şi o revizie de primăvară, pentru a vedea ce trebuie să schimbi după iarna care a trecut. Tocmai de aceea este indicat să lăsăm maşina la relanti câteva minute să se încălzească, micşorând astfel stresul asupra pieselor interne şi permiţând uleiului să-şi recâştige vâscozitatea pentru a lubrifia piesele.

Dacă punem maşina în mişcare cu motorul îngheţat, vom crea un stres suplimentar pe unele piese metalice care nu au lubrifiere şi, în timp, acestea se vor uza.

Dacă nu ai un garaj unde să-ți ții mașina iarna, așa cum ar fi ideal, atunci nu porni imediat la drum. Pornește motorul și lasă-l să se încălzească. În plus, nu da cu cheia din prima până la final. O altă recomandare de care conducătorii auto trebuie să ţină cont este să permită calculatorului maşinii să facă toate verificările înainte de a porni motorul. Asta înseamnă să pună contactul şi să aştepte stingerea tuturor martorilor de bord. Făcând acest lucru, vor permite şi pompei de carburant să pună în mişcare benzină sau motorină către motor pentru că altfel pot avea surpriza neplăcută ca maşina să nu pornească din prima.

Un alt aspect foarte important este bateria. Dacă merge ca nouă, atunci nu trebuie să-ți faci griji. Dacă, însă, dă semne de oboseală încă de toamna, ar fi bine să nu intri așa în iarnă. Cumpără una nouă și n-o să ai probleme. Bateriile sunt pe ducă iarna pentru că acidul, lichidul de electroliză din interior, nu mai are aceeaşi eficienţă, în special când temperaturile scad sub zero grade. Dacă ai motor diesel, trebuie să fii și mai atent. Un motor pe benzină funcţionează pe bază de aprindere şi scânteie produsă de bujii, iar acest lucru se întâmplă indiferent de temperatura de afară. În schimb, un motor diesel funcţionează pe bază de compresie. Asta înseamnă că un amestec de aer şi motorină este comprimat în camera de ardere atât de mult încât se aprinde automat. Problemele apar când este frig, pentru că se va face mai greu compresia, în condiţiile în care aerul are o contracţie mai mare.

Vizualizări: 4,634

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: