Poveste de Crăciun, concurs județean de colinde

”Un proiect de suflet, pornit din emoție, dintr-un bagaj de amintiri, strânse de-a lungul anilor, din copilăria noastră….

Atmosfera sărbătorilor de iarnă, trăită la sat, cu datini și obiceiuri moștenite din străbuni. Ideea a prins contur, alte școli, alți oameni dragi, colegi, colaboratori, au răspuns pozitiv provocării noastre”, spun coordonatoarele acestui proiect: director prof. Cincă Mihaela-Emilia și prof. Huică Camelia.

Evenimentul a fost organizat pe 15 decembrie 2022 de către Școala Gimnazială Nr.3 Rovinari în colaborare cu Primăria orașului Rovinari, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu”, Liceul Teologic ”Sf. Nicodim”, Palatul Copiilor Târgu Jiu, Școala Gimnazială Drăguțești, Liceul Tehnologic Bâlteni, Școala Gimnazială ”Nicolae Tomovici” Plopșoru, Școala Gimnazială Nr.1 Negomir, Liceul Tehnologic Tismana, Grădinița cu Program Prelungit Rovinari.

Primii fulgi de nea, au adus cu ei, emoție, gingășie și puritate, asa cum sunt și sufletele copiilor ce ne-au cântat și încântat într-o zi specială, dedicată respectului tradițiilor și străbunilor nostri. Colindătorii, purtând cu mândrie și respect costumele populare, ne-au făcut să trăim o seară de poveste. Finalul a fost la fel de emoționant ca și desfășurarea întregii activității, premiați, elevii au intins o horă veselă, specifică românilor în zi de sărbătoare.  

În povestea noastră, am avut alături oameni de poveste.... Părinți, bunici, cadre didactice, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Gorj, reprezentanți ai administrației locale.

Multumim parintilor pentru implicare, școlilor partenere, Primăriei și Consiliului Local Rovinari pentru colaborare și susținere!

Felicitari tuturor!

Galerie foto




















Vizualizări: 562

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: