PREMIERĂ: Accident de muncă provocat de isteriile şefilor?

O angajată a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj acuză directorul economic de faptul că i-a produs un accident vascular. Potrivit Ligiei Argintaru, directorul Carmen Dobrescu a ţipat la ea după ce a refuzat să preia alte sarcini de serviciu. Femeia povesteşte că în aceeaşi zi, după altercaţia cu directoarea, a ajuns la Secţia de Neurologie cu diagnosticul de accident ischemic. Anchetarea acestui caz a ajuns acum la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. Carmen Dobrescu, directorul economic, nu a vrut să vorbească despre acest caz.

La sfârşitul lunii martie, Ligia Argintaru a fost chemată de conducerea DSP Gorj pentru a i se da încă o sarcină de serviciu. Acesta a refuzat explicând că nu mai poate face faţă volumului de muncă. După o discuţie aprinsă cu Carmen Dobrescu, acesta a suferit un accident vascular, în timpul programului. „Totul a început în data de 24 martie atunci când domnul director Marius Boeriu m-a chemat în birou unde era şi directoarea economică Carmen Dobrescu şi încă o salariată, să preiau sarcinile acesteia pentru că urma să plece în concediu. Eu le-am explicat că nu am refuzat niciodată nimic, însă acum am prea multe de făcut şi nu le voi putea acoperi pe toate. Eu mă ocup de gestionarea şi distribuirea laptelui praf, de mediatorii sanitari şi de întocmirea documentaţiei pentru CJAS Gorj. Atunci doamna directoare economică a început să ţipe la mine, să mă ameninţe. Am plecat în birou, m-am simţit rău şi m-am dus la camera de gardă. M-au găsit cu tensiune şi m-au internat la Secţia de Neurologie cu diagnosticul de accident ischemic tranzitor carotidian stâng, posibil debutat după o stare conflictuală“, a povestit Ligia Argintaru.

Ancheta bate pasul pe loc

După acest incident, la nivelul DSP s-a format o comisie formată din patru angajaţi şi un expert extern care au demarat o anchetă în acest caz. Aceştia au „prelucrat“ raportul sub efectul unor intimidări, sindicatul instituţiei sesizând atunci ITM Gorj. „În primul rând, doamnei Ligia Argintaru trebuia să i se dea dispoziţie scrisă de preluare a sarcinilor de serviciu şi nu verbal. Directoarea economică nu avea ce să caute la acea discuţie, în schimb trebuia să fie Cătălin Manciu, directorul adjunct pentru că respectiva este subordonata lui şi el trebuia să-i dea sarcini de serviciu. A fost un schimb de replici mai aprinse între directoarea economică şi salariata respectivă“, a confirmat liderul de sindicat.

Constantin Marcu a dezvăluit ameninţările pe care membrii comisiei formate să ancheteze cazul le-au suportat. „Directorul Marius Boeriu a cerut constituirea unei comisii să cerceteze cazul. Cei patru salariaţi desemnaţi au refuzat iniţial să ancheteze cazul însă nu au avut de ales. Şi-au făcut treaba aşa cum trebuie după părerea mea, însă rezultatul anchetei nu i-a mulţumit pe cei din conducere. Au făcut o adresă şi către mine şi către ITM că sunt supuşi unor presiuni verbale în scopul intimidării şi impunerii unei anumite soluţii nefondate cu rezultatul obţinut, de către conducere direcţiei. Au fost ameninţaţi că vor fi daţi afară când vor veni restructurările. Directoarea economică i-a spus unei membre a comisiei că o urăşte de moarte, unei alte membre i s-a cerut să prezinte o foaie de observaţie care are caracter secret profesional, iar expertul extern a refuzat să semneze procesul verbal ca să întârzie depunerea dosarului la ITM”, a declarat Constantin Marcu, lider de sindicat.

„Da, într-adevăr a fost un schimb de replici, o altercaţie verbală între directoarea economică şi o angajată care a refuzat să preia o sarcină de serviciu în plus. Mai mult de atât nu pot să vă spun pentru  că este o anchetă în curs de finalizare”.

Marius Boeriu, directorul DSP Gorj

 „Am primit o sesizare în acest caz. Noi cercetăm cazul însă nu am ajuns la un rezultat final pentru că ancheta a fost puţin tergiversată de cei care au făcut ancheta internă pentru că nu au prezentat toate documentele necesare şi acum încercăm să completăm dosarul”.

Simona Dumitraşcu, director adjunct ITM Gorj

Vizualizări: 401

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: