Președintele CJ Gorj: Pentru CEO, conservarea înseamnă închiderea!

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, declară că așteaptă răspunsuri din partea ministrului Energiei, Virgil Popescu, demnitar susținut de colaiția PSD-PNL, dar acestea nu au apărut. Șeful județului atrage atenția că această conservare despre care vorbesc reprezentanții Guvernului va însemna, de fapt, închiderea definitivă a celor două grupuri.  


În același timp, ministrul Virgil Popescu susține că a salvat CE Oltenia, mai ales că Guvernul amână până pe 31 octombrie 2023 închiderea grupurilor energetice pe bază de lignit Rovinari 3 și Turceni 7 din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu putere instalată cumulată de 660 MW, precum și a exploatărilor miniere aferente acestora.

De altfel, și liderii de sindicat au atras atenția, în repetate rânduri, că această conservare, dacă este să fie făcută ca la carte, va fi extrem de costisitoare, iar statul român, cu siguranță nu este pregătit să suporte astfel de costuri. Prin urmare, susțin și ei, consvervarea va însemna oprirea și nimic mai mult a grupurilor cu pricina.

„Conservarea, pentru CEO  înseamnă închiderea. Nu ne mai păcălim. Nu există altceva. Înseamnă închiderea, deci trebuie luate măsuri și trebuie ca cineva să atragă atenția. Întrebarea este următoarea: poate România, în momentul de față, având în vedere ce se discută la nivel european și mondial, să renunțe la peste 1300 megawați producție de energie pe cărbune, producție sigură? Nu înțeleg de ce anumiți membri ai Guvernului merg înainte cu această propunere.  (...) Vedem că și cu cei 1300 megawați produși de către CEO, la această dată, noi, în perioada de vârf, importăm peste 1000 de megawați. Nu este corect și nu este corect nici față de Gorj și nici față de țară. Îmi pun speranța că președintele meu, Marcel Ciolacu, împreună cu premierul Ciucă vor găsi o soluție astfel încât cele două grupuri, grupul 3 de la Rovinari și grupul 7 de la Turceni să nu intre în convervarea, începând cu ianuarie pentru că, încă o dată, conservarea egal închidere”, a afirmat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.

Vizualizări: 2,346

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: