Preşedintele Pandurii: Avem nevoie de ajutor!

Preşedintele Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a făcut un nou apel către acţionari să ajute echipa din punct de vedere financiar. Chiar dacă nu a spus nume, cel mai probabil apelul este către Complexul Energetic Oltenia, care nu a virat bani în acest an. Compania este în plin proces de restructurare, după pierderile din ultimii doi ani.

Unul din acţionarii Pandurii, Artego, a dat în avans banii pentru acest an, care au fost folosiţi pentru cantonamentul din Spania. Banii de la Consiliul Judeţean sunt destinaţi juniorilor, cei de la primărie întreţinerii bazei sportive, aşa că Pandurii aşteaptă sprijin de la CE Oltenia. Compania obişnuia să vireze milioane de euro pe an, dar noul director Ciobotărică nu şi-a făcut încă strategia pe partea sportivă.
„De fiecare dată am încercat să minimalizăm problemele. Cerem ajutor celor de lângă noi. Vedeţi ce se întâmplă în politică, în societate, unii fac greva foamei. Sunt şi probleme mai importante poate decât cele ale echipei. Pandurii are şansa în acest an să depăşească cea mai bună performanță din fotbalul gorjean. Să nu rămânem singuri în faţa acestui obiectiv”, este temerea lui Narcis Răducan.
Preşedintele de la Pandurii a mai spus că este de datoria lui să tragă acest semnal de alarmă. „Un campionat se câştigă cu un lot puternic. De fiecare dată când se identifică un segment dificil trebuie să iau atitudine. Există oarece tensiuni în sânul echipei. Băieţii şi-au respectat meseria şi nu s-au manifestat public. Dar, se fac mai multe luni fără salarii, cu bonusuri neplătite. Merităm cu prisosinţă acel ajutor, care este mai mic de la an la an. Acesta este apelul meu, mai mult ca niciodată avem nevoie de ajutor”, a spus Narcis Răducan.
Conducerea CE Oltenia este însă ocupată să verifice modul în care cluburile sportive au cheltuit până acum banii primiţi.

Vizualizări: 1,865

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: