Zeci de gorjeni au evaluat pagubele făcute de mistreţi

Mistreţii au distrus culturile a zeci de gorjeni în această toamnă. Aceştia au apelat la Direcţia Agricolă Gorj pentru evaluarea pagubelor, dar este puţin probabil să fie despăgubiţi. Cele mai multe culturi distruse au fost la Tismana, Bumbeşti Jiu, Runcu, Dănciuleşti, Băleşti, Târgu Cărbuneşti, Ciuperceni. 

Dan Tănănescu, directorul Direcţiei Agricole Gorj, a spus că unele culturi de porumb au fost distruse în proporţie de 100%. „La porumb am avut 12 solicitări pentru o suprafaţă de 36,44 hectare, afectate în proporţie de la 3% până la 100%. Nu discutăm de despăgubiri, nu depinde de noi. Noi am avut inspectorul care a făcut parte din comisie. Au fost şi cazuri în care fermierii au avut condiţiile pe care le impune legea, adică au avut împrejmuit, au făcut focurile, deci au luat măsurile necesare pentru a preîntâmpina atacul mistreţilor”.

Pagube însemnate au fost şi la viţa de vie, acolo unde mistreţii au reuşit să intre în culturi. „La vie am avut 23 de solicitări, zonele cele mai importante au fost la Tismana şi sus la Stăneşti, la Runcu, suprafaţa totală este de 1,47 hectare. Aici procentajul de distrugere este între 80% şi 95%”, a spus Dan Tănăsescu. (R.S.)

Galerie foto



Vizualizări: 1,012

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: