Prima zi de serviciu la CE Oltenia! Soția lui, la ședința de Directorat

Neamțul Klaus Leiders, selectat în luna iulie director în cadrul Directoratului CE Oltenia, și-a început activitatea în companie cu o întârziere de aproape trei săptămâni. Dar nu a venit singur. Acesta a venit însoțit de soția sa, vorbitoare de limba română. Potrivit unor informații, Klaus Leiders va avea în preajmă, mereu, un traducător din germană în română.

Situație cel puțin ciudată, luni, la CE Oltenia, unde la ședința operativă a participat noul membru al Directoratului, Klaus Leiders, dar și soția sa. Se pare că Leiders înțelege puțin românește, însă la prima întâlnire cu colegii a dorit să aibă traducător pe soția sa. Nu se știe dacă la ședința cu pricina au discutat chestiuni confidențiale ale companiei, însă cert este că Leiders va avea, mereu, alături de el un translator. Directorul Ionel Ilie a declarat că discuția a durat mai bine de o oră, timp în care neamțul întârziat și-a dezvăluit intențiile bune în ceea ce privește munca sa în CE Oltenia."În dimineața aceasta (n.r- luni) a venit domnul Leiders, însoțit de soția dânsului. Într-o oră și jumătate cât am stat de vorbă nu am putut să înțeleg exact ce intenții are. A zis că vrea să muncească", a declarat Ionel Ilie, director în cadrul CE Oltenia. Potrivit unor informații, Leiders urmează niște cursuri intensive de limba română, pentru a se exprima mai bine și pentru a se înțelege cu colegii. 

Aceasta nu este prima ciudățenie în ceea ce-l privește pe acesta. CE Oltenia a anunțat printr-un comunicat, de acum o lună, că a fost selectat un nou membru al Directoratului, în persoana lui Klaus Leiders. Acesta trebuia să înceapă serviciul pe data de 6 august. Au trecut multe zile de atunci și nu s-a lămurit nici pnă acum ce l-a determinat să întârzie semnarea contractului de mandat. În lipsa unei explicații oficiale, luăm în calcul specualțiile pe acest subiect. S-a vorbit că lui Leiders nu i-a convenit salariul, considerându-l prea mic, sau că a purtat negocieri dure vis-a-vis de indicatorii de performanță. Alții au spus că acesta a avut motive și mai grave pentru care s-ar fi gândit atât, și anume că ar fi primit amenințări și sfâtuit să nu vină la CE Oltenia.

Cert este că primele declarații politice de luni au fost împotriva acestuia, autoritățile locale spunând că a venit neamțul „să se bage în treburile noastre”.  

Vizualizări: 6,855

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: