Primar anchetat de poliţie pentru că ar fi tăiat din pădurea unui consilier

Edilul Constantin Radu s-a ales cu un dosar penal după ce fostul său contracandidat de la alegerile locale de anul trecut, UNPR-istul Silviu Sprânceană, l-a reclamat la Poliţie pentru că ar fi luat lemne de pe un teren pe care el l-a revendicat. Primarul din Ţicleni se apără şi spune că totul este în regulă, dar, deocamdată, trebuie să dea explicaţii în faţa oamenilor legii pentru stejarii doborâţi săptămâna trecută.

Silviu Sprânceană este consilier local la Ţicleni, iar la marginea oraşului are o proprietate destul de măricică, formată din terenuri agricole, dar şi forestiere, pe care le administrează împreună cu rudele sale. Acesta spune că la sfârşitul săptămânii trecute edilul oraşului a trimis aici mai mulţi muncitori de la ajutor social care au tăiat lemne marcate de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Târgu Cărbuneşti. Lemnele s-ar afla însă, conform acestuia, pe raza Ocolului Silvic Peşteana, delimitarea făcând-o chiar drumul de acces pe care Sprânceană trebuie să îl parcurgă pentru a ajunge pe proprietatea sa. El îl acuză pe edil că a tăiat lemne în devălmăşie, motiv pentru care l-a şi reclamat la Poliţie.

„A fost pe mână cu pădurarul, au marcat şi au tăiat ce au vrut ei, deşi primarul nu are nici un metru de pădure pe aici. Terenul e al meu şi al unor rude şi l-am şi revendicat. Au fost în stare să marcheze pentru tăiere inclusiv nişte cireşi, pe care nu aveau voie să îi dea jos. În plus, acum e o perioadă în care nu ai voie să faci tăieri pentru că e perioadă de vegetaţie, e un fel de prohibiţie ca la pescuit. Numai şi numai nereguli au făcut. Am chemat Poliţia, au venit cinci agenţi şi au constatat la faţa locului ce s-a întâmplat. Adică nu tăiem noi lemnele şi vine domnul primar care şi-a dat singur autorizaţie să ni le ia. Eu sper să se ia măsuri şi lucrurile să nu rămână aşa”, spune păgubitul, care aproximează că 50 de metri cubi de lemne i-ar fi dispărut în urma acţiunii de defrişare.

Primarul se declară nevinovat

Constantin Radu nu îşi face griji în privinţa reclamaţiei depuse la Poliţie împotriva sa. El spune că totul este în regulă din punctul său de vedere şi de aceea stă liniştit. El spune că a cumpărat legal cantitatea de 18 metri cubi de lemne, a plătit-o la Ocolul Silvic şi a depus actele la Poliţie pentru a-şi dovedi nevinovăţia. „Nu e nimic ilegal, vă asigur de lucrul acesta. Domnul Sprânceană vrea să trăiască probabil doar dumnealui, noi, ceilalţi, să murim de frig dacă s-ar putea la iarnă. Sunt acte care probează că am cumpărat legal 18 metri cubi de lemn, nu văd nicio problemă”, spune edilul.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian, a confirmat faptul că, în urma înregistrării unei plângeri la Poliţia Ţicleni, poliţiştii au deschis dosar penal pe numele edilului, Constantin Radu fiind cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanei. Dacă va fi găsit vinovat, primarul riscă până la trei ani de închisoare. Acesta este la primul mandat şi a fost ales anul trecut pe listele Partidului Poporului Dan Diaconescu.

Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: