Primar din Gorj, pe listă la alegerile europarlamentare

Biroul Permanent Local al PNL Târgu Jiu a votat în unanimitate susținerea lui Dumitru Leuștean pentru alegerile europarlamentare. Propunerea va fi înaintată conducerii județene a PNL Gorj. Leuștean este primar al orașului Novaci.

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, este cel care a cerut ca un gorjean să fie pe loc eligibil sau semieligibil la alegerile europarlamentare. A făcut însă referire la nume gen Mădălin Bunoiu - prorector al Universității de Vest. 

Romanescu, care este și președinte al PNL Târgu Jiu, spunea acum câteva săptămâni că va bate PSD la Târgu Jiu dacă organizația va avea candidat pe un loc bun. 

România va avea 33 de europarlamentari din 2019, astfel că pentru PNL locurile eligibile sunt considerate 1-10, iar cele semieligibile ar fi între 11-20, în ideea că, dacă ar prinde guvernarea în 2020, unii din listă s-ar retrage pentru a participa la guvernare. (A.A.)

Galerie foto


Vizualizări: 4,105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: