Primăria Motru: Salariu încasat pe jumătate sau deloc

Probleme acute cu banii la Primăria Motru. Angajații au primit doar jumătate din salariul pe care îl așteptau în această lună, iar cei de la Direcția Publică încă așteaptă banii. Calculele autorităților au fost date peste cap din cauza Complexului Energetic Oltenia, care nu și-a mai plătit obligațiile către municipalitate de patru luni. Între timp, și primăria, la rândul său, acumulează datorii.

Pe 6 iunie, angajații Primăriei Motru ar fi trebuit să primească salariul. Nu au încasat decât jumătate din bani pentru că autoritățile au ajuns deja la fundul sacului. Veștile nu sunt deloc bune în privința banilor. „Au crescut datoriile, facturile neachitate. Am avut probleme, în această lună, cu plata salariilor. Încă mai avem probleme și îmi fac griji și pentru perioada următoare. Nu am putut să dăm decât jumătate din salariu până acum. Mai avem jumătate. Ziua de salariu era 6 iunie. Am reușit să plătim o parte din serviciile prestate de Direcția Publică astfel încât și salariații de acolo să-și primească salariile. Le vor primi și ei cu întârziere. Vom putea da diferența dacă vom încasa bani de la CEO”, a spus zilele trecute primarul din Motru, Gigel Jianu.

Probleme financiare au fost prevăzute chiar de la începutul acestui an. S-au acutizat după ce Complexul Energetic Oltenia nu a mai plătit cei 500 de mii de lei Primăriei Motru. Compania a invocat cheltuielile cu certificatele de dioxid de carbon și a cerut să plătească datoria în rate. Până când va primi bani, primăria se descurcă așa cum poate.

Nici de la Consiliul Județean Gorj nu au fost virate sume care să acopere deficitul de la Motru. „Suntem printre cei care au probleme, dar nu numai din cauza Complexului Energetic Oltenia, pentru că nu au putut să-și plătească obligațiile la timp. Este o situație anticipată încă de când a fost aprobată Legea Bugetului. Am știut că nu ne vom descurca tot anul. Sumele de la Consiliul Județean au fost foarte mici, insuficiente pentru anumite cheltuieli. Bugetul a fost dimensionat numai pe opt luni. Suntem în dificultate încă din iunie pentru că nici Complexul nu a plătit la timp. Aproximativ 500 de mii de lei trebuia să primim în fiecare lună și nu le-au mai plătit de patru luni. Impozitul pe terenuri și clădiri l-au plătit. Am început să avem și noi probleme din cauza Complexului”, a mai explicat Gigel Jianu, la Gorj TV.

Vizualizări: 1,597

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: