Primăria Turburea extinde reţelele de gaze şi de canalizare

Veşti bune pentru localnicii din satele Poiana şi Cocorova ale comunei gorjene Turburea! Spre sfârşitul anului, gospodăriile vor putea fi racordate la reţelele de gaze şi de canalizare. Autorităţile vor aloca 500.000 de lei din bugetul local pentru extinderea reţelei de gaze, iar reţeaua de canalizare va fi extinsă pe fonduri europene. Primarul Ion Bârcă spune că reţeaua de canalizare este deja introdusă pe 12 kilometri, urmând ca în această primăvară să fie realizată şi staţia de epurare.

Primăria Turburea va demara licitaţia în vederea atribuirii lucrărilor de extindere a reţelei de gaze naturale pentru satele Poiana şi Cocorova. Investiţia se ridică la suma de 500.000 de lei şi va fi realizată cu fonduri din bugetul local. „În momentul de faţă lucrăm la întocmirea documentaţiei, licitaţia urmând să fie demarată luna viitoare. Reţeaua de gaze naturale va fi extinsă pe 10 kilometri, mai exact pentru satele Poiana şi Cocorova”, a declarat Ion Bârcă, primarul comunei Turburea.
Autorităţile locale vor să extindă şi reţeaua de canalizare, pentru aceste sate. În momentul de faţă, lucrările la reţeaua de canalizare a comunei sunt într-un stadiu avansat. Potrivit contractului încheiat între Primăria Turburea şi Ministerul Dezvoltării, finanţarea pentru execuţia reţelei de canalizare este de 8,1 milioane de lei. Reţeaua de canalizare va avea 16 kilometri şi va trece prin satele Turburea, Şipot şi Spahii de Sus. „Reţeaua de canalizare este realizată pe O.G. 28, conducta a fost deja introdusă pe 12 kilometri, urmând ca în primăvară să fie amplasată şi staţia de epurare. Estimăm că reţeaua de canalizare va deveni funcţională în luna septembrie a acestui an”, a precizat Ion Bârcă.
În primăvară, autorităţile locale vor continua şi lucrările de asfaltare a comunei. „La ora actuală este în lucru drumul care leagă Turburea de satele Şipotu şi Spahii. Este vorba de un tronson de 4 kilometri pe care deja s-a turnat primul strat de covor asfaltic. Lucrarea este realizată tot pe OG 28, valoarea investiţiei fiind de 3,1 milioane de lei”, a precizat primarul Bârcă.

Vizualizări: 873

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: