Primărie la cota de avarie cu numărul de angajați

Din cauza lipsei banilor, primăria din comuna gorjeană Samarineşti funcţionează în acest moment la cote de avarie în ceea ce priveşte numărul de angajaţi. Mai mult decât atât, aici nu s-a ales nici viceprimar din acelaşi motiv. Se pare că această problemă se va agrava pe viitor.

În acest moment, primăria din Samarineşti funcţionează cu 15 angajaţi. Aceştia sunt obligaţi să îndeplinească mai multe sarcini de serviciu. De exemplu, angajata de la registrul agricol este şi secretară, dar are atribuţii şi pe linie de stare civilă. "Vreau să vă spun că avem probleme cu angajaţii la primărie. Sunt puţini, dar nici nu ne permitem să mai angajăm. Această problemă se va accentua în viitor pentru că jurista va intra în cocediu maternal, la compartimentul agricol, inginerul se apropie de pensie, iar secretara este şi la registru agricol şi ofiţer de stare civilă, aşa cum v-am spus" , a declarat Marian Ardeiu, consilierul primarului din Samarineşti.

Cea mai mare problemă de la Primăria Samarineşti este lipsa unui cadastrist. "Nu stăm de loc bine cu serviciul de cadastru. Noi avem probleme în zonă şi vreau să vă spun că nu vine nimeni să lucreze la primărie. Toţi îşi fac firme şi au venituri bune, de asta nu vin pe un salariu fix de funcţionar public la noi. Nici prin zonă nu prea mai sunt şi nici nu vreau să vă spun ce păţim cu documentaţia pentru OCPI. Mereu avem greutăţi şi întâmpinăm probleme", a mai precizat Ardeiu.

La Samarineşti ar fi nevoie şi de viceprimar, dar lipsa banilor face ca primăria să funcţioneze şi fără acesta. "Din cauză că nu sunt bani suficienţi pentru funcţionare nu am mai pus nici viceprimar. Să ştiţi că se simte lipsa unui vice. Cum am avut noi lucrările cu alimentarea cu apă, calizare, acum dacă începem să reabilităm drumurile, îi dădeam lui aceste sarcini. Nu avem ce să facem. Ne descurcăm cum putem, cu oamenii care îi avem", a mai spus consilierul primarului din Samarineşti

Viceprimarul din Samarineşti, Gheorghe Jianu, a preluat scaunul de primar printr-un ordin al Prefectului după ce Marian Ardeiu a pierdut procesul cu ANI şi a fost declarat incompatibil.

Vizualizări: 2,599

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: