Primăriile, finanțate pentru a face cadastrul

62 de unități administrativ teritoriale din județul Gorj din totalul de 64 de UAT–uri eligibile au solicitat fonduri pentru Finanțarea VII în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară. Excepție fac primăriile din Plopșoru și Rovinari.

"Dintre acestea, până în prezent doar 21 de primării din județul Gorj au semnat contracte de finanțare pentru lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale, în cadrul celei de-a șaptea etape de finanțare lansată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF), respectiv: Baia de Fier, Bengești-Ciocadia, Berlești, Bumbești-Pițic, Cătunele, Crușeț, Glogova, Godinești, Jupânești, Motru, Mușetești, Negomir, Peștișani, Prigoria, Runcu, Săulești, Scoarța, Stănești, Stoina, Telești și Turburea", a transmis OCPI Gorj.

Suma alocată fiecărei primării este de cel mult 160.000 de lei. Banii vor fi virați în conturile primăriilor după deschiderea noilor cărți funciare aferente imobilelor recepționate.

După semnarea contractelor de finanțare, primăriile trebuie să încheie în termen de 60 de zile contracte de prestări servicii pentru înregistrarea sistematică a proprietăților, pe sectoare cadastrale, cu persoane juridice sau fizice autorizate de ANCPI/OCPI.

Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din venituri proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de peste 300 milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor, prin cofinanțare pentru sectoarele cadastrale din intravilan.

Vizualizări: 7,152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: