Primarul a făcut teren sintetic, Ciurel şi Ioana l-au demolat!

Pandurii au avut la dispoziţie trei terenuri de pregătire în incinta Complexului Sportiv aflat în faţa Primăriei Târgu Jiu, dar niciunul nu este proprietatea clubului. Practic clubul are în proprietate doar o clădire a Centrului de copii şi juniori, care nu mai este a celor mici, ci a echipei mari. Cele trei terenuri sunt în proprietatea primăriei, după ce au fost preluate o parte dintre ele de la Ministerul Tineretului, atunci când a fost preluat şi stadionul.

În prezent, Pandurii se mai poate antrena doar pe unul dintre acestea, terenul trei cu iarbă naturală, terenul principal fiind prins în şantierul noului stadion, iar terenul doi fiind distrus în urmă cu un an, din ordinele lui Laurenţiu Ciurel.
Supărarea primarului Florin Cârciumaru, după ultimul scandal, cel al terenurilor, este de înţeles, mai ales că Primăria a pus la dispoziţie clubului Pandurii terenul doi, în urmă cu zece ani, pentru a amenaja acolo un teren sintetic, mai mult Primăria a contribuit atunci la realizarea investiţiei în terenul sintetic care, conform proiectului, urma să fie destinat copiilor şi juniorilor. Deşi investiţia a fost una majoră, de peste 200.000 de euro, nimeni nu răspunde acum pentru prejudiciul adus clubului prin demolare, distrugerea acestui patrimoniu nefiind aprobată de acţionari. O parte dintre acţionari cer deja ca vinovaţii pentru distrugerea acestui teren să fie identificaţi şi pedepsiţi.

Terenul sintetic, distrus fără aprobarea primăriei
Primarul Cârciumaru îşi reproşează acum că nu a fost mai atent la ce se întâmplă şi nu a prevăzut că se va ajunge la situaţia de acum în ceea ce priveşte terenurile: „Îmi reproşez că nu am fost atent la ce se întâmplă în stadion şi dacă dumnealor, preşedintele şi antrenorul, nu au avut nici o iniţiativă pentru a clarifica unde se antrenează, ar fi trebuit să intervin eu. Pentru că mai cunosc şi eu viaţa din sport. Dar am crezut că dumnealor au discutat şi eu efectiv am fost pus în faţa unui fapt împlinit acum. Noi am concesionat terenul 2 şi 3, iar Pandurii nu l-au întrebat pe primar în momentul în care au desfăcut terenul 2”.
Povestea terenului doi este una care ar interesa chiar şi DNA, firma care s-a ocupat, Dogerik Trans SRL, fiind deja în atenţia procurorilor. Sursele spun că terenul a fost demolat doar pentru a se da nişte bani la Dogerik.

Vizualizări: 1,725

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: