Primarul Gogălniceanu, cobai pentru liniştea publică

Primarul din Turcinesti, Vasile Gogălniceanu, a ţinut să pună capac gurilor rele care spun că apa de la pompele stradale poate duce la îmbolnăviri. Ca să le demonstreze că nu spune vorbe-n vânt şi nu păţeşte nimic, primarul a băut apă de la una dintre cişmelele stradale.

Localnicii din Turcineşti nu consumă apă de la pompele stradale de teamă să nu se îmbolnăvească, asta pentru că puţul forat pentru a alimenta comuna cu apă nu are adâncimea corespunzătoare. Sătul să audă în stânga şi în dreapta că apa de la pompele stradale îi poate băga în spital pe oameni, primarul comunei Turcineşti, Vasile Gogălniceanu, a ţinut să le demonstreze oamenilor că nu este deloc aşa şi a băut apă de la una din pompele stradale. „Este foarte bună apa, încă nu este autorizată, nu am obţinut autorizaţia şi nu am pornit staţia de clorinare dar analizele pe care le-am făcut din apa brută din puţ au ieşit foarte bune, nu are nimic apa”, a precizat Vasile Gogălniceanu. El spune că până la sfârşitul anului se va face recepţia lucrărilor. „Pentru că din buletinul de analize efectuate de Sanepid a rezultat că apa este potabilă chiar dacă puţul a fost forat la o adâncime mai mică decât cea prevăzută în contract, vom face recepţia lucrărilor cât de curând”, a adăugat acesta.

Subprefectul Marcel Romanescu, cel care a adus fondurile pentru alimentarea cu apă a comunei Turcineşti pe vremea când era deputat, crede cele spuse de primarul Vasile Gogălniceanu, cum că apa care curge la pompele stradale din Turcineşti este potabilă, însă nu este de acord să se facă recepţia lucrării. „Este posibil ca acum apa să fie potabilă, dar ce garanţie avem că peste 10 ani va fi aceeaşi situaţie. Nu văd cine ar putea să-şi asume o asemenea răspundere şi să facă parte din comisia de recepţie a lucrării. Cu siguranţă peste câţiva ani apa nu va mai fi bună de băut”, a precizat acesta.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: