Procuroarea din cazul Sorina a încălcat legea. Concluzia Inspecției Judiciare!

Inspecția Judiciară anunță că a finalizat acțiunea disciplinară în cazul procurorului Maria Pițurcă, cea care a intervenit în cazul fetiței de 8 ani din Baia de Aramă adoptată de un cuplu de români din SUA. Procuroarea este trimis în fața Secției disciplinare din CSM, fiind acuzată că a agresat-o fizic și psihic pe copilă, "prin târârea efectivă a acesteia pe asfalt, de la domiciliul asistenţilor maternali şi până la maşina organelor judiciare, în condiţiile în care aceasta s-a opus luării sale cu forţa, plângând şi ţipând".

Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de Inspecția Judiciară, procurorul maria Pițurcă de la Parchetul Curții de Apel Craiova este cercetată disciplinar pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă.

Procuroarea este acuzată de inspectorii judiciari că a agrest-o fizic şi psihic pe Sorina, "prin târârea efectivă a acesteia pe asfalt, de la domiciliul asistenţilor maternali şi până la maşina organelor judiciare, în condiţiile în care aceasta s-a opus luării sale cu forţa, plângând şi ţipând".

Inspecția Judiciară îi mai impută procuroarei că a făcut percheziţia la locuința asietentului maternal, percheziție autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea ridicării de bunuri şi înscrisuri, cu încălcarea gravă a unor dispoziţii procedurale şi cu depăşirea cadrului legal stabilit de instanţă. "A procedat la preluarea minorei din locuinţa fostei asistente maternale şi încredinţarea acesteia părinţilor adoptivi sub pretextul ca aceasta să fie dusă la IML Craiova pentru a fi supusă unei examinări medicale dispuse de procuror şi pusă în executare fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală".

Acţiunea Inspecției Judiciare a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.

Inspecția Judiciară ceruse Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a procuroarei Maria Pițurcă, însă procurorii din CSM au respins solicitarea, în 11 iulie.

În paralel se desfăşoară şi o acţiune penală privind modul în care Maria Piţurcă a luat-o pe fată din casa asistenţilor maternali.

Vizualizări: 2,475

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: