Profesor judecat pentru înșelăciune

Profesorul Iulian Nicolae Ghinoiu din Târgu Jiu a fost trimis în judecată pentru înşelăciune, fiind acuzat că a păcălit sute de persoane cu vacanțe și excursii exotice la prețuri atractive. Prin fundația pe care o conducea, profesorul a reușit să obțină ilegal aproape 150.000 de euro.
Ancheta a început în urmă cu doi ani, când aproape 150 de elevi care au fost în tabere în New York şi în Tokyo au fost abandonaţi în aeroporturi din străinătate.

„S-a reţinut că inculpatul, în perioada ianuarie – iunie 2019, a indus în eroare un număr de 326 de persoane vătămate, promovând pe pagina de Facebook a asociaţiei organizarea unui număr de 14 excursii, ce urmau să aibă loc în perioada iunie 2019 – ianuarie 2020, către diferite destinaţii din Europa, America şi Asia, respectiv în Marea Britanie, Rusia, Elveţia, Olanda, Italia, Franţa, Turcia, Iordania, Statele Unite ale Americii, Islanda, Japonia, Maroc, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, pentru care a încasat suma totală de 149.155 de euro şi 17.878 de lei, context în care a creat convingerea persoanelor vătămate că entitatea juridică pe care o reprezenta are posibilitatea financiară să organizeze aceste excursii şi onora serviciile oferite, deoarece sumele de bani încasate în acest scop au fost folosite atât în interes personal, cât şi pentru a achita excursiile deja contractate şi pentru care încasase contravaloarea acestora”, potrivit procurorilor.
Câteva sute de tineri au fost audiaţi de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, fiind verificate inclusiv tranzacţiile financiare derulate prin conturile în lei şi euro ale asociaţiei.

Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu.

Vizualizări: 2,610

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: