Protest extins la Motru, suspendat la Rovinari

Zeci de mineri de la Lupoaia şi Roşiuţa s-au alăturat protestului demarat luni la Termocentrala Rovinari. Ortacii au pichetat sediul EMC Motru preţ de trei ore şi au anunţat că o vor face în fiecare zi. Oamenii cer salarii decente, condiţii de lucru mai bune şi vouchere de vacanţă. După discuţiile de miercuri din comisia mixtă administraţie-sindicat, Manu Tomescu a anunţat suspendarea protestului până când va fi gata proiectul de buget pentru anul viitor.

Minerii din bazinul Motru s-au declarat solidari cu colegii lor de la Rovinari. Sindicalistul Nicu Bunoaica a explicat de ce au ales să fie alături de energeticienii de la Termocentrala Rovinari: „Am discutat cu salariaţii de la Lupoaia, Roşiuţa, ELCFU. Am decis să fim solidari, să pichetăm timp de câteva ore, trei ore. Majoritatea sunt de la ţară şi nu pot să-i ţin aşa de mult. O să vină şi cei din oraşe. Oamenii sunt mai bătrâni aici, la Lupoaia. Este un sacrificiu mai mare şi nu pot să-şi ia liber. Vom picheta câte trei sau patru ore. Vom picheta EMC Motru. Vom continua protestul domnului Manu Tomescu şi vrem să fim uniţi, pentru că numai aşa putem demonstra că suntem o putere, o forţă, numai dacă unim minerii”.

Bunoaica este convins că doleanţele minerilor au şi rezolvare. Asta mai ales datorită faptului că salariile lor sunt prea mici în comparaţie cu munca depusă. „Noi vom cere aceste lucruri pentru că le merităm. Vom face şi o grevă generală! Noi am rămas cu un salariu mai mic decât femeia de serviciu. Am rămas ultimii oameni din cauza unor lideri de sindicat care au pus mâna pe bani”, a mai explicat Bunoaica.

„Să nu se mai joace cu această companie!”

Manu Tomescu, liderul de sindicat de la Rovinari, s-a bucurat când a auzit vestea. „Este un strigăt către Ministerul Energiei pentru că suntem un stâlp în sistemul energetic naţional. Să-şi dea seama cei din minister că nu mai pot să se joace cu această companie”, a fost mesajul lui Manu Tomescu.

Miercuri seara, acesta a anunţat suspendarea protestului care a durat 64 de ore. Tomescu a explicat că două dintre revendicări se referă la creşterea salariului şi acordarea de vouchere de vacanţă anul viitor. Aceste probleme vor putea fi discutate la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie 2018, atunci când administraţia va prezenta federaţiilor reprezentative proiecţia bugetară pentru 2019.

O altă revendicare se referă la încadrarea corectă a locurilor de muncă în condiţii deosebite sau speciale, acolo unde este cazul. Manu Tomescu a spus că administraţia a început demersurile necesare. „În ceea ce priveşte încadrarea locurilor de muncă, pentru grupe de muncă, s-a făcut o comisie condusă de domnul Burlan, care se va ocupa de procedurile necesare, împreună cu sindicatele reprezentative, din fiecare subunitate”, a spus Tomescu.

În fine, ultima revendicare se referă la crearea unui mix energetic naţional, problema fiind de competenţa guvernului şi parlamentului. Manu Tomescu a spus că administraţia a prins această problemă în propria strategie de dezvoltare şi chiar a cerut sprijinul federaţiilor sindicale în acest sens.

Vizualizări: 1,519

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: