PSD a propus ca folosirea funcției în scop de abuz sexual să fie legală

Proiectul de lege ce abrogă articolul care sancţionează folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, iniţiat de Cătălin Rădulescu şi semnat de alţi 38 de aleşi, a ajuns să nu mai fie susţinut nici de semnatari.  Cătălin Rădulescu spune că retrage proiectul, în timp ce colegul de partid, Liviu Pleşoianu, îl critică aspru.

„Nu, nu o asum, a apărut acolo şi am văzut-o ulterior, a fost o scăpare. Nu sunt de acord cu ea nici eu. Nu o susţin, aceste iniţiative au fost făcute de foşti procurori, foşti judecători, dar cu unele sunt de acord, cu altele nu. Pe aceasta oricum aş fi retras-o, nu sunt de acord, că până la urmă nu e corect ca unul să folosească funcţia în scop sexual, pentru a pune pe cineva într-o funcţie. Normal că nu sunt de acord”, a spus deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

De altfel, toți parlamentarii au recunoscut că au semnat fără să citească. Liviu Pleşoianu, şi el pe lista de co-iniţiatori, a spus că una s-a discutat, alta s-a depus la Parlament. „În dimineaţa aceasta mi-am retras semnăturile de pe ambele proiecte, şi cel privind abuzul sexual, şi de la Cameră, şi de la Senat. Are o problemă mare cât casa, cât România, se încearcă eliminarea articolului 299 din Codul penal, referitor la abuzul sexual, iar expunerea de motive este aberantă. Colegul scrie că noţiunea nu poate fi determinată precis, nu are legătură cu subiectul. Fie doar pentru asta, nu văd cine ar putea vota aşa ceva. Nu aş fi semnat, nu am ştiut iniţial”, a declarat Pleşoianu, pentru Mediafax.

Pleşoianu a mai spus că va face apel ca deputatele care au semnat să îşi retragă, la rândul lor, semnătura. Printre deputatele semnatare este și Elvira Șarapatin de la Gorj. (A.A.)

Vizualizări: 706

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: