Pui de urs salvat în Defileul Jiului dintr-un tunel feroviar

Un pui de urs a fost salvat în noaptea de miercuri spre joi dintr-un tunel feroviar din Defileul Jiului, după ce a fost descoperit acolo de angajați ai CFR care verificau starea tehnică a șinelor de cale ferată. Descoperirea a fost făcută în zona Lainici, ursul fiind refugiat într-o nișă din interiorul tunelului.

Inițial, cei care l-au descoperit au crezut că animalul a fost lovit de locomotiva vreunui tren, dar, ulterior, specialiștii au menționat că, de fapt, puiul de urs ar fi fost mușcat de un urs adult.

Ion Coșleba, administrator al unei asociații private de vânătoare din Gorj, care administrează și zona respectivă, spune că în această perioadă urșii adulți care nu își găsesc femele pentru împerechere le atacă acestora puii. Masculii obțin moartea exemplarelor mai slabe și, ulterior, se pot împerechea cu femelele. În cazul de față vârsta puiului rănit este estimată la un an și câteva luni, acesta fiind transportat în cursul nopții la rezervația de urși de la Zărnești, unde a și fost operat.

Medicii au trebuit să îi amputeze puiului piciorul la care era rănit, animalul urmând să își ducă mai departe existența în rezervație, cel puțin până când se va înzdrăveni.

Povestea sa amintește de cea a ursului Baloo, care este mascota stațiunii Straja și care în urmă cu 18 ani a fost găsit tot la fel, rănit, în Defileul Jiului. De aici puiul de urs a fost dus inclusiv la urgențe la Petroșani și operat, după care și-a revenit, ulterior fiind adoptat de proprietarul unei cabane din Straja. De atunci Baloo trăiește într-un spațiu special amenajat pentru el, istoria lui fiind povestită și prin desene afișate prin stațiune.

Vizualizări: 2,468

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: