Rânca, din nou blocată de viscol. Va fi un Paşte alb!

A fost o zi incredibil de rece ieri la Rânca şi greu de descris în cuvinte, drumul de acces spre staţiune fiind din nou blocat de viscolul extrem de puternic, numai că de această dată blocajul s-a produs în luna aprilie, înainte de Paşti, nu înainte de Crăciun. Vântul a suflat în rafale care au depăşit 100 km/h şi, în aceste condiţii, zăpada de pe creste a fost spulberată şi troienită pe DN 67 C, în zona releului de televiziune de la Cerbu.

Traficul rutier a fost închis încă de ieri dimineaţă, după ce munca drumarilor a devenit inutilă, zăpada îndepărtată de ei fiind adusă la loc de vânt în doar câteva clipe. La baza muntelui a fost prezent un echipaj al Poliţiei care nu a lăsat nici un şofer să urce spre Rânca, norocul agenţilor că, fiind o zi de marţi, nu au fost prea mulţi turişti dornici să ajungă în staţiune. Sus, pe munte, un grup de elevi din Râmnicu Vâlcea a avut nevoie de ajutorul poliţiştilor şi drumarilor pentru a coborî din staţiune, autocarul acestora fiind nevoit să facă deplasarea în spatele utilajelor de deszăpezire. Autocarul a coborât gol până pe la jumătatea muntelui, acolo unde se cam termina, de fapt, zona cu viscol, iar copii au fost aduşi pe rând cu maşinile de teren ale echipajelor de intervenţie, toţi fiind transportaţi în siguranţă.

Secţia Drumurilor Naţionale Gorj a deplasat în zonă nu mai puţin de cinci utilaje de deszăpezire, dar eforturile drumarilor au fost vizibile doar pentru perioade scurte de timp. Drumul redevenea alb foarte repede după plecarea frezelor, viscolul coborând zăpada de pe creste până aproape de Novaci. Şoseaua a rămas închisă pe parcursul zilei, traficul urmând să fie reluat, cel mai probabil, azi, când se anunţă şi o îmbunătăţire a condiţiilor meteo, de mâine vremea urmând să se încălzească considerabil. În week-end cei care vor petrece Paştele la Rânca vor avea zăpadă mai multă ca la Crăciun, cabanierii bucurându-se, la rândul lor, că stratul nou aşternut va mai ţine muntele alb încă vreo câteva săptămâni.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: