Raport al Președinției: Tranziția spre energie verde duce la pierderea a 3.400 de slujbe în Gorj

Un raport al Administrației Prezidențiale publicat recent, despre tranziția justă în cele 6 județe din România, printre care și Gorj arată că numărul de locuri de muncă ce vor dispărea este de ordinul miilor, însă pierderi și mai mari sunt date de haosul din jurul tranziției climatice.


Asfel, pentru țara noastră, lipsa unei viziuni poate duce la pierderea unor investiţii, în raport cu alte țări, se arată în raportul "Limitarea schimbărilor climatice şi a impactului lor: o abordare integrată pentru România".

Analiza privind provocările în ceea ce priveşte trecerea la energia verde, arată că șase județe produc împreună 65% din emisiile de gaze cu efect de seră ale României. Este vorba despre  

Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galaţi şi Mureş.


"Astfel, în scenariul cel mai ambiţios din punct de vedere al climei (conform Pactului verde european), până în 2030, în Dolj s-ar pierde circa 1.500 de locuri de muncă faţă de scenariul de referinţă pentru 2030, în Gorj 3.400 de locuri de muncă, în Hunedoara 1.500 şi în Galaţi aproximativ 500. În Mureş, Pactul verde european, deşi nu ar avea un impact important asupra locurilor de muncă, ar aduce cu sine mai multă activitate economică în sectorul producţiei industriale şi al construcţiilor, care ar compensa pierderile din sectorul energiei şi utilităţilor. Prahova ar pierde 2.000 de locuri de muncă", precizează raportul.


Raportul mai arată că “schimbări majore de direcţie pe parcurs şi ezitări pot duce la o tranziţie dezordonată. Un pact transpartinic este aşadar important pentru implementarea măsurilor din acest raport”.


Raportul mai punctează și faptul că în contextul accelerării schimbărilor climatice şi, implicit, de noile politici europene din domeniu, "este important ca România să formuleze un răspuns naţional coerent şi integrat".

Vizualizări: 1,456

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: