Răsturnare de situație la Minprest: Concedieri anunțate după promisiuni de suplimentare a bugetului

Situație tensionată la Divizia Minieră a Complexului Energetic Oltenia (CEO), după ce conducerea companiei a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, o nouă reducere de posturi, în ciuda unui acord anterior privind majorarea bugetului și păstrarea locurilor de muncă. Decizia afectează în special societatea Minprest, subordonată CEO.
Sindicaliștii obținuseră suplimentarea bugetului motiv pentru care au sistat protestele. Bucuria nu a ținut mult însă, la doar o săptămână distanță, Directoratul Complexului Energetic Oltenia și Consiliul de Administrație al Minprest au decis intensificarea reducerilor de personal, fără a preciza exact câte posturi vor fi desființate.
”Obținusem până pe perioada de 1 majorare de contract, în așa fel încât să rămână la serviciu salariații, am aflat vineri, că din contră se vrea o mai mare reducere a posturilor pe partea minieră”, a declarat liderul de sindicat Cosmin Bivolaru într-un interviu la Radio Infinit.
Sindicaliștii au transmis că vor trimite un document premierului Bolojan prin care să îi prezinte situația actuală în care se află, nemulțumiți de menținerea pensionarilor TESA la CE Oltenia , în timp ce salariații de la Minprest riscă să fie concediați.
”Avem draft și pentru prim-ministru, îi spunem care e situația actuală a societății și cum suntem acum, și îi cerem să oprească treaba asta, adică lucrează pensionarii TESA la CEO și Minprest pleacă acasă ?Nu cred că domnul prim-ministru a spus să plece acasă vreodată salariații și să lucreze pensionarii”, a mai spus sindicalistul .
Sindicaliștii vor solicita din nou sprijnul ministrului Energiei, Bogdan Ivan, care potrivit acestora, le promisese că se va rezolva problema.
Vizualizări: 1,362
Distribuie Trimite pe WhatsApp